Dana Rogoz a reuşit să îmbine cât se poate de bine rolul de mamă cu cel de actriţă. Aflată în concediu de maternitate, vedeta nu a putut sta departe de scenă. Astfel că a găsit soluţia pentru a nu-l neglija nici pe băieţelul ei, Vlad Luca, acum în vârstă de opt luni, şi nici să nu lipsească de la repetiţii, mai ales că are de interpretat două personaje în acest sezon. “Am avut noroc că programul meu de la teatru a fost făcut în funcţie de cel al copilului. Mai precis, repetiţiile au loc undeva aproape de casă, iar atunci când nu am putut ajunge, mama mi-a adus băiatul şi l-am alăptat în pauze. Acum are deja opt luni, îi mai dau lăptic doar dimineaţa şi seara. Pentru o mamă şi copilul ei, este foarte importantă alăptarea”, a mărturisit Dana pentru Libertatea. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News