„Am împlinit 35 de ani. E destul de ciudat când îți pică ziua de naștere în pandemie, mai ales când cu un an în urmă, la Paris fiind, își promiteai că vei face o petrecere mare, cum nu ai mai făcut de la 30.
Pentru că 35 de ani sună într-un fel… pune presiune, vă zic”, a mărturisit Dana Rogoz pe blogul său.
„Am doi copii minunați și un partener de viață care mă iubește și mă înțelege ca nimeni altcineva.
Suntem sănătoși și învățăm de la o zi la alta să ne bucuram mai mult de ce trăim, să vedem partea luminoasă a vieții, încercăm pe bune să fim mai buni, mai generoși, mai muncitori, mai răbdători, mai toleranți, mai înțelepți.
De dimineață, când m-am trezit, Vlad și Radu au pus la cale o mică surprizaă, așteptându-mă în mansardă cu tortul ales de ei, cu trompete, cu cântec și mare veselie.
Am suflat în lumânări avându-i pe ei 3 lângă mine și în gaândul meu. Pentru că știu cât sunt de fericită uitându-mă la ei. (…) Mă simt puternică, împlinită, fericită.
Trăiesc viața pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, dar vreau mai mult! Da, vreau să ajut mai mult, vreau să învăț în continuare, vreau să experimentez, să explorez, să văd unde mă va conduce iubirea asta infinită ce îmi inundă pieptul, de îmi îngreunează respirația”, a mai adăugat actrița.