Dana Rogoz și-a început ziua alături de soț și de copiii ei, Vlad și Lia. Au urmat două surprize, una de la prietena ei, Adela Popescu, iar cealaltă de la unul dintre frații ei, stabilit în Olanda. Seara a prins-o pe scenă, jucând în piesa „Masacrul”.

„Ziua mea de naștere a fost anul acesta foarte emoționantă. Sau, altfel spus, am plâns de mai multe ori pe parcursul zilei.

459158062_1047958996701537_1887104929112055658_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mă rog, de fapt am început să plâng de cu o zi înainte. Nu știu cum să vă spun, dar ultimul an a fost unul extrem pentru mine. A fost un an cu mari reușite profesionale, căci scurtmetrajul meu a călătorit mult de tot – și o mai face încă – pe la festivaluri internaționale. A fost și anul în care am renovat și salvat de la prăbușire casa de la Viscri!

Dar a fost și anul unor lovituri ale vieții, care au creat răni a căror coajă mult prea fragilă s-a tot rupt, generând o durere surdă aproape continuă. Poate că anul care urmează va fi cel al vindecării, al armoniei, al seninătății”, a scris Dana Rogoz în mediul online.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Dana a povestit cât de ocupată a fost de ziua ei de naștere. S-a întâlnit cu Adela Popescu și cu fratele ei din Olanda, a jucat pe scena teatrului și a fost răsfățată cu tort și cu câteva cadouri „alese cu atât de mare grijă și iubire” pentru ea, potrivit Unica.

„Primele emoții ale zilei de ieri au venit de la copiii mei, care mi-au urat „La mulți ani” cu cele mai dulci glasuri adormite. Apoi, Adela mi-a făcut o surpriză și a trecut, neprogramat, pe la mine, iar gestul ei mi-a adus o mare bucurie.

La fel și cel al unuia dintre frații mei, care a făcut mari eforturi să plece de la job-ul său din Olanda și să se întoarcă pentru prima oară în țară de la plecarea sa, chiar de ziua mea. Iar pe seară am jucat spectacolul ‘Masacrul și la aplauzele de la final spectatorii mai întâi au început să-mi strige câte o urare, ca mai apoi să înceapă să îmi cante cu toții „La mulți ani”.

A fost copleșitor. Iar am plâns, ce să fac?! Și apoi am ajuns acasă, unde ai mei mă așteptau cu tort și cu cadourile alese cu atât de mare grijă și iubire”, a mai povestit Dana Rogoz, pe Instagram.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI