„Plecăm în Slovacia. După foarte multe amânări, din
februarie și până acum, într-un final plec spre Slovacia pentru filmarea unui
lungmetraj străin, în care joc unul dintre rolurile principale.

Și pentru că încă o alăptez pe Lia, am ales să călătorim împreună. Suntem doar noi două, băieții au rămas acasă și sper să ne fie bine în această aventură și să ne întoarcem sănătoase înainte de Crăciun acasă.

 Noi nu am mai călătorit deloc anul acesta, nici cu avionul, nici cu mașina în afara țării, încercând să rămânem în siguranță.

Așadar, e un pas uriaș pentru noi. Sper că am luat tot ce trebuie pentru prima călătorie în afara țării cu ea: pompă, blender, sterilizator.

Nu vreți să știți, toată casa! Îmi doresc să avem parte de o experiență frumoasă, despre care să îi pot povesti cu bucurie Liei peste ani. Și ca să fie și mai grea plecarea, Vlad a plâns în hohote la despărțire … offf! Să ne țineți pumnii!”, a scris actrița pe Instagram.

 
 

Urmărește-ne pe Google News