„Urmează să plecăm la un festival, chiar la început de aprilie, la Marsilia, cu scurtmerajul pe care l-am regizat și separat de asta, în continuare, duc cu foarte mare bucurie mai departe rolul meu pe scenă, ca actriță. Joc destul de mult în această perioadă la Teatrul Metropolis.

Sunt vreo șase spectacole care se joacă în paralel și le joc destul de mult. M-am apucat să scriu al doilea scenariu, deci sunt bine. Nu e vorba de timp, e important să am inspirație și să-mi găsesc momentul”, a declarat Dana Rogoz despre planurile ei profesionale, potrivit Ego.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Actrița nu renunță la proiectele personale, cum ar fi regia de film. „Sunt actori care joacă mult mai multe spectacole în paralel, acum într-adevăr se joacă șase din cele pe care le-am jucat așa în ultimii ani și ai nevoie, sau cel puțin eu am mereu nevoie, de o repetiție înainte, chiar dacă am jucat în urmă cu o săptămână, dar e foarte probabil ca înainte să mai fi jucat încă patru alte spectacole și atunci am nevoie să împrospătez cumva textul fix înainte”, a explicat actrița.

„Am diverse tehnici. Pentru unii este foarte simplu să-și repete singuri acasă textul, alții își aduc aminte în momentul în care chiar intră în decor și de obicei asociază textul cu anumite acțiuni și îi este mai simplu să rețină așa.

Toată lumea întreabă actorii despre chestia asta, dar nu asta este cea mai grea parte. Mai degrabă să îți găsești mereu energia cu care ai construit acel spectacol. Aia mi se pare cumva mai greu, să menții cumva din formarea lui, din gândurile pe care le-ai avut atunci. Adică să revii mereu la punctul ăla și să-ți aduci aminte care au fost căutările, care a fost de fapt intenția ta cu acel rol. Aia mi se pare mai greu”, a mai povestit Dana Rogoz.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News