Pe blogul ei, actrița Dana Rogoz a comentat despre îndemnul vehiculat mai peste tot: „Dacă îți dorești cu adevărat, vei reuși”.
„Tot aud în jurul meu că “Dacă îți dorești cu adevărat, vei reusi!”. Pe bune?! Uneori, indiferent cât de mult îți dorești, indiferent cât de mult muncești și cât de perseverent ești, visurile nu se împlinesc. Pentru că unele lucruri țin de șansă. Punct.
Intru într-o sală de clasă a singurei școli dintr-o comună din apropierea Bucureștiului. Copiii mă recunosc din “La Bloc”, iar unii dintre ei se uită la mine ca la un extraterestru. Așteaptă să le vorbesc. Cam cum ar fi să le zic acestor copii că dacă își doresc cu tot sufletul ceva, visul lor va deveni realitate, chiar dacă părinții le spun acasă că ce nevoie au de școală când merg să culeagă porumbul. Cam cât de cinică aș fi ca de pe poziția mea de copil cu șansă, să le vorbesc lor despre puterea dorințelor și despre tot Universul care conspira la împlinirea lor. Eu, extraterestrul, venit din lumea televiziunii. Nu, nu aș putea.
Nu aș vrea să îi mint spunându-le asta, cum nu aș vrea să îl mint nici pe copilul meu. Peste tot citești poveștile de succes ale unor oameni care au pornit de foarte de jos, care poate nu aveau ce mânca, nu aveau unde locui, și care au ajuns mari oameni de afaceri care au schimbat lumea! Povești adevărate, poate, deși mai mult ca sigur romanțate. Dar în esență, peste tot citești și recitești acest mit al Cenușăresei. Uite, ea și-a dorit foarte mult, a muncit și, iată, visul ei s-a împlinit.
Iar dacă ție viața nu îți oferă ceea ce ți-ai dorit, ajungi să trăiești brusc un sentiment de vinovăție – pentru că probabil nu ți-ai dorit suficient de mult, ca alții, ori, sigur că da, nu ai muncit destul! Te culpabilizezi, te simți mic, incapabil, și faci față cu greu eșecului – căci nu poți numi altfel decât “esec” neîmplinirea traseului setat încă de mic, poate. NU. Adevărul e că unele lucruri nu țin de noi, țin de șansă.
Cunosc atât de mulți actori talentați, dar fără șansă. Nu spun că trebuie să aștepți să îți pice totul de-a gata. Muncești, îți faci mereu treaba cât mai bine, ca atunci când șansa vine, să te găsească pregătit. Speri. Dar dacă șansa nu vine… cred că trebuie să mergi mai departe și să încerci măcar să nu te învinovățești”, a scris Dana Rogoz pe blogul ei.
Dana Rogoz, în vârstă de 32 de ani, este o cunoscută actriță. S-a făcut remarcată în lumea showbiz-ului din România încă de pe vremea când era doar o copilă și interpreta rolul Abramburica într-un show de televiziune pentru copii. În plan personal, Dana Rogoz este căsătorită cu Radu Dragomir. Din mariajul celor doi a rezultat un băiețel, Vlad.