Dana Rogoz s-a tuns scurt, iar acum a spus adevăratul motiv pentru care a luat această decizie. Vedeta este mândră de hotărârea importantă pe care a luat-o și le-a povestit prietenilor virtuali, cum au decurs lucrurile.

Dana Rogoz s-a tuns scurt și a ajutat oameni

„Cred că în fiecare zi, de la sfârșitul lunii septembrie și până azi, câte cineva m-a întreabat, ușor contrariat, “De ce te-ai tuuuuuns???”. Îmi crescuse foarte mult, în ani de zile, asa că schimbarea a fost evidentă. Adevarul e ca imi doream de mult timp sa ma tund, dar parca tot nu îm găseam curaj. Aveam nevoie de acel imbold care sa nu mă facă să regret niciodată decizia.

Într-o zi am dat peste un articol cu un baiat de vreo 8 -10 ani de prin State, care își lăsase special părul lung să crească, pentru a-l dona copiilor bolnavi de cancer, care ajung sa aiba nevoie de peruci. Țin minte că m-a impresionat când am citit cum pustiul îndurase vreo 2 ani comentariile răutacioase ale colegilor care îl poreclisera “Fetița”. Am și dat atunci share articolului pe pagina mea de Facebook, caci gestul acestui copil merita sa fie remarcat de cat mai multa lume. Am aflat apoi de la Andreea Esca, căreia îi spusesem deja ca vreau să mă tund și să îmi donez parul pentru realizarea de peruci,. A mai trecut un an de la telefonul Andreei si pana m-am tuns, dar tocmai bine a mai și crescut între timp, cât să ajunga la 40 cm lungimea cozii împletite!”, a scris Dana Rogoz pe contul de socialiazare.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News