Pe Dana Rogoz am întâlnit-o la „Gala premiilor Gopo”, după o perioadă în care abia a ieșit din casă. Deși are puțin peste o lună de când a devenit mamă pentru a doua oară, actrița are o siluetă de invidiat.

„Așa am ieșit din maternitate, deci nu ține de ce am făcut eu, ci de ce a făcut natura. Sigur în sarcină nu am făcut excese, dar să nu se înțeleaga prin asta că am ținut regim sau că m-am înfometat. Sincer nu am vrut să atrag atenția asupra acestui subiect, nu am vorbit deloc despre kilograme în sarcină, tocmai pentru a nu pune presiune pe mame. Vreau să punctez pentru alte proaspete mămici că așa am genele, că așa este corpul meu și că nu trebuie să existe precuparea slăbitului, cu atât mai mult în primele zile după naștere”, ne-a mărturisit Dana Rogoz. Actrița a povestit că se aștepta să fie mai relaxată la al doilea copil, însă în contextul actual, în plină epidemie de COVID-19, temerile ei au fost mult peste cele pe care le-a trăit la prima sarcină.

„Cred că am fost un pic mai stresată la Lia decât la Vlad. Cel puțin în perioada sarcinii și până am văzut că e sănătoasă. Dar cred că din cauza contextului am fost ceva mai stresată. Și pentru că urma să fiu singură cu ea în spital”, a mai completat Rogoz.

Relaxarea a venit în momentul în care a ajuns acasă, însă nu a durat prea mult, căci, la fix o lună, fiul cel mare și-a rupt piciorul și grijile s-au dublat. „Încă de la început Vlad a fost foarte curios și mă întreba unde o să stea surioara lui, unde o să doarmă, cum or să fie serile. Ne-a fost teamă, bine mie mi-a fost teamă cum o va primi, dar momentan este minunat.

Acum suntem toți patru în cameră. Vlad are piciorul în ghips și trebuie să-i ridicăm piciorul noaptea și fetița doarme lângă, în patul ei. Eu o alăptez și când mă întorc îmi găsesc cu greu după loc înapoi în pat pentru că Vlad umple și jumătatea mea. E destul de haios că avem o casă destul de mare și toți suntem îndrămădiți în 2 metri pătrați”, a mai declarat pentru Libertatea Dana Rogoz.

Și-a anulat filmările pentru un lungmetraj

Dacă din punct de vedere personal este în una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții sale, din punct de vedere profesional, Rogoz nu are certitudinea că în viitorul apropiat se poate reîntoarce pe platourile de filmare. „Aveam o premieră pentru un lungmetraj filmat în UK, la începutul anului, o premieră care a fost anulată, amânată, nu știe exact încă dacă va mai intra în cinematografe. Mai luasem un casting pentru un film străin și trebuia să filmez în septembrie și decembrie, dar iar s-a anulat proiectul. Cred că și în cazul filmărilor se vor adopta tot felul de restricții, vom prelua niște formule exersate deja în industrii mai mari”, a mai spus actrița.

Din
fericire, filmul pe care l-a produs soțul ei, Radu Dragomir, și în
care ea are rolul principal, a apucat să ruleze în cinematografe,
iar acum este pe Netflix, așa că se consolează cu gândul că după
ce se vor mai ridica din restricții se vor putea prezenta cu el la
diverse festivaluri. „Filmul a
avut o premieră în octombrie, deci a avut timp să ruleze destul de
mult în cinema și avea deja o distribuție internațională care a
fost din păcate întreruptă. Filmul era deja selectat în diverse
festivaluri, inclusiv la Roma. S-a întâmplat să apus că anunț
românii din Roma că pot merge să vadă „Mo” și apoi să-i
anunț că nu se mai poate. Au mai fost astfel de festivaluri unde
din păcate nu am mai putut participa, dar suntem dintre cei norocoși
că măcar a apucat să vadă spectatorii”.

VIDEO/FOTO:
Cosmin Nistor/ Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News