„Așa ne-am întâlnit, cred că asta a contat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne câștigăm respectul profesional, lucram foarte bine împreună, după care n-am mai lucrat. Sigur că facem campanii, materiale, advertoriale, împreună, dar până la „Mo” n-am mai avut o reîntâlnire profesională și pe aceea ne-am dorit-o foarte mult.

Din exterior poate părea că e mai dificil. Pe noi ne-a ajutat, pentru că pentru el era un debut în lungmetraj și pentru mine era un debut în acest tip de film, de rol, de abordare.

2992850696000857581555324660039608919108839nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Eu simțeam că nu era nimeni pe platoul de filmare care să creadă în mine mai tare decât o făcea el și sper că și el simțea la fel din partea mea, că sunt cu totul acolo pentru el. Când îl cunoști pe Radu înțelegi destul de repede că e un om cu viziune și foarte inteligent. Realmente știu că abia aștept următorul proiect cu el”, a spus Dana Rogoz pentru Unica.

De asemenea, Dana Rogoz a dezvăluit cum gestionează ea și Radu conflictele personale sau profesionale.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

„Încercăm să o facem cu calm. Sunt momente prin care trec toate cuplurile. Suntem de 18 ani împreună, dar n-am avut niciodată gesturi, poate și pentru că există o diferență de vârstă destul de mare între noi, copilărești, gen „plec, mă mut”, cum e în primele iubiri.

Nu ne-am certat niciodată pe teme mari, grele, nu am avut conflicte. Stăm și ne gândim, când ne certăm, și ne dăm seama că sunt niște chestii absolut minore, de cele mai multe ori de la oboseală, de nervi din cauza altor lucruri care nu funcționează. Te descarci pe omul de lângă tine și regreți, dar sunt lucruri pe care le știm, prin care am trecut de multe ori până acum.

De fiecare dată zicem că sunt pierdere de timp, dar știm că vor reapărea și că sunt firești. Până acum ne-a ținut împreună faptul că suntem foarte sinceri unul cu altul. Simt că am evoluat alături de el ca om. Da, m-am format până la 18 ani, baza sunt părinții, tot ce ai acumulat în copilărie și adolescență, sigur.

Dar toate schimbările din viața de adult, pentru că te schimbi destul de mult, toate le-am făcut împreună cu el.

Am devenit omul care sunt în mare parte datorită lui și alături de el, cu el. Deja mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o cu el, deci tot ce știu, și despre certuri sau momente dificile, știu cu el, prin el. E un limbaj al nostru deja, nici nu cunosc altul”, a mai spus Dana Rogoz pentru Unica.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI