Şi pentru că şi-a dorit ca de ziua ei să arate impecabil, aceasta a trecut pragul mediciului estetician Iancu Morad, medicul vedetelor trecute de 35 de ani care arată impecabil, şi pe care le ajută să arate impecabil, printre pacienţii lui fideli numărându-se Cătălin Botezatu, Tania Budi, Răzvan Ciobanu, Vică Blochina.
Dana a ales să-şi umple ridurile fine cu o tehnică nouă care înlocuieşte subsatntele chimice care se foloseau până acum cu un gel prelevat din propriul sânge şi şi-a injectat ulei desilicon în buza superioară pentru un pic de volum. Numai că, în ciuda acestei tehnici care pare să nu dea greş în ceea ce priveşte întinerirea, vedeta s-a afişat cu ditamai coşurile pe obraji.
„Tratamentul de Bio-Lifting induce o rejuvenare facială completă, care se bazează pe injectarea unui gel obţinut din celule active recoltate din sânge propriu. Principalul beneficiu al acestui tratament este efectul de lifting imediat”, a declarat dr. Morad.
Medicul Morad Iancu este pionierul care a introdus în România cunoscuta terapie Dracula, iar datorită experienţei vaste în domeniu, a îmbunătăţi metodă şi a brevetat un tratament denumit Bio-Lifting. Tratamentul presupune prelucrarea sângelui recoltat, pentru a se obţine o plasmă cu celule active. Ulterior, printr-o metodă proprie, această plasmă se activează şi se transformă într-un gel activ, care este 100% natural. Efectul tratamentului este deosebit, pacientul beneficiind de întinerire, rejuvenaresi volum la nivel facial. Rezultatele sunt vizibile imediat după tratament şi se menţin pe o durată îndelungată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News