„Multă lume mă întreabă cum rămân eu pe val. La o femeie care e trecută de 50 de ani, te lupți cu vârsta, menopauza, cu tinerețea multor fete care vin în urma ta, care cunosc mult mai bine toate trucurile pe care social media le pune la dispoziție.
E o luptă în tine, că vrei să rămâi autentică, dar te fură și pe tine peisajul. Filtrele acoperă tristețea, depresia, complexele. Încearcă să atingi perfecțiunea prin felul tău de a fi”, a spus Dana Săvuică, potrivit Wowbiz.
Dana Săvuică și-a deschis sufletul și a transmis un mesaj important tuturor persoanelor de sex feminin care o urmăresc.
„În ziua de astăzi, la tot ce se întâmplă în jurul nostru, ar fi bine să trăiești cu omul ăla o perioadă. Să-l vezi, să-i vezi micile chichițe, să-l vezi tu așa cum se trezește, de dimineață și până seara, cum se comportă cu tine. Și cu cei din jur, dar în special cu tine.
Dacă ai cel mai mic semn de întrebare, o dată dacă te-a drăcuit, dacă te-a înjurat, măi, o dată, să fii sigură că el asta va face o viață întreagă.
A doua greșeală pe care o fac femeile: se mărită pentru nuntă. Să fie și ele o dată în viața lor mirese. Să îmbrace rochia albă și să fie prințese pentru o zi.
A doua zi ce ești? Slugă, sclavă, ce ești? Eu nu m-aș mai mărita. Nu trebuie să pleci de undeva, dintr-un loc, fie că e o căsnicie, o relație, un job, nu trebuie să pleci culpabilă. Să te culpabilizezi, să te învinovățești, nu!”, a declarat Dana Săvuică în cadrul podcastului Ilincăi Vandici.