Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil se iubesc cu foc de mai bine de cinci ani. Se întâlnesc când şi când, căci ea e stabilită la Monte Carlo, iar el în România. Cu toate astea, Mihaela are încredere deplină în Dani. Aşa că, weekendul trecut, Oţil şi-a clătit ochii la câteva frumuseţi autohtone şi tinerele pe o pârtie din Sibiu. Prezentatorul matinalului de la Antena 1 a avut ocazia să vadă trecându- i prin faţă fete numai una şi una, defilând pe pârtie îmbrăcate în… costume de baie. Asta pentru că el a fost gazda unui inedit concurs de miss. E vorba despre prima ediţie Miss Bikini, la care au participat 16 tinere care nu s-au sfiit să se dea în spectacol prin faţa lui Dani. Ba chiar au făcut front comun şi l-au băgat pe acesta între ele pentru o poză de grup. Concursul a fost câştigat de austriaca Sigrid Freinademetz, soţia campionului de motociclism Martin Freinademetz, care s-a stabilit în România în urmă cu şase ani.
A concurat la 75 de ani!


Deşi era un concurs adresat puştoaicelor, în inedita competiţie s-a înscris şi o concurentă în vârstă de 75 de ani, care, în ciuda temperaturilor scăzute, s-a încumetat să se urce pe schiuri în costum de baie şi a uimit pe toată lumea când a coborât pe pârtie în doi timpi şi trei mişcări. Elisabeta Fazekas, mama campionului naţional la snowboard, a făcut astfel faţă cu brio competiţiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News