Vedeta de la Antena 1 a mărturisit că primul credit pe care l-a avut a fost la vârsta de 18-19 ani, iar cel de-al doilea credit l-a făcut pentru nevoi personale și a mers la cumpărături la celebrul outlet din Austria. Cu banii rămași, Dani Oțil s-a distrat și recunoaște greșelile financiare pe care le-a avut.
„Am fost întotdeauna cumpătat. A fost un dezechilibru major când… fiind în franci elvețieni, am luat-o razna cu ratele. Mă băteau ratele, urlau după mine prin oraș. Eu mi-am făcut toate creditele legal. Nu m-au cocoșat niciodată, dar na… erau acolo și mă deranjau că există. Mai am credite. Săptămâna asta scap de unul. Nu mai fac în viața mea. Eu primul credit l-am avut la 18-19 ani. L-am făcut ca să beau bere cu Răzvan. Al doilea credit a fost foarte dubios. Eram la București deja. Am aflat că la banca de lângă jobul nostru se dau credite pentru nevoi personale. Ne-am dus să facem credit. Mie îmi trebuiau 1000 de dolari. Perfect pentru salariul ăla. Puteam să-i dau înapoi, nici nu-i simțeam. Am luat aproape 5000, m-a convins doamna de acolo. Erau pentru nevoi personale. Pentru Parndorf. Mi-am luat de acolo chestii. Am dat împrumut 500 și nu i-am văzut niciodată. După aceea am făcut ce face orice tânăr angajat la București cu un credit. I-am băut și i-am băut. Nu mi-am luat nimic. Am plătit pentru ei… Au fost multe greșeli în viața financiară”, a mărturisit Dani Oțil.
Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a povestit că tatăl său nu a făcut niciodată un împrumut la bancă și nici nu acceptă ajutorul financiar din partea băieților săi. Dani Oțil îi trimite bani tatălui său fără ca el să știe, crezând că s-au strâns pe card de la pensii.
„Dacă ar fi să mă iau după tata, care stă în același apartament din 1984, la parter, mic, urât… abia acum și-a pus centrală. Nu a luat credit niciodată, nu a luat împrumut de la vreo rudă, prieten, ceea ce se și vede că nu a evoluat cu nimic financiar. Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu. Le dăm bani, dar nu știu de unde sunt, pentru că nu știu să citească extrasul. E foarte greu cu ai mei. Dacă ar fi după tata, nu aș mai lua niciodată credit. Dacă eu nu luam credit, nu aș mai fi putut să mă mut undeva. Ar fi trebuit să aștept până acum, la 40 de ani, ca să îmi iau lucrurile alea, că le-am luat atunci și m-am bucurat de ele, iar acum le plătesc”, a spus Dani Oțil în podcastul lui Radu Țibulcă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Dani Oțil: „Eu sunt ca Dorian Popa, nu vreau să dau banii pe nimic”
Pe lângă jobul pe care îl are în televiziune și afacerea cu restaurantul, Dani Oțil mai câștigă bani și din campaniile publicitare pe care le face. Prezentatorul TV nu înțelege de ce oamenii îl urăsc atunci când face reclamă la diverse lucruri.
„Există oameni care te urăsc că faci reclamă la lucruri. Acum nu știu dacă o fac din comparația pe care o fac cu viața lor, că e normal. Și eu când mă uit la Georgina… Când mă uit la Georgina (n.r. – soția lui Cristiano Ronaldo) îmi vine să o înjur, dar nu intru pe Instagram să-i scriu. Mi-a zis o doamnă că la morminte nu am făcut reclamă, că în rest am făcut la toate. Eu sunt ca Dorian Popa, nu vreau să dau banii pe nimic. Eu nu fac bartere în general. Eu iau banii, iar dacă vrea să îmi dea omul și produsele, eu le iau. Sunt tot felul de firme. E o companie care a vrut să îmi dea ciorapi în schimbul unor postări”, a povestit vedeta de la Antena 1.