„Experimental – cred că acesta este cuvântul care defineşte X Factor sezonul 9, într-un an în care Antena 1 este singura televiziune din Europa ce produce acest show”, a declarat prezentatorul Dani Oțil.
”Ne-au lipsit îmbrăţisările, strângerile de mână, dar am strâns poveşti emoţionante, hazlii şi deloc de ignorat. Noi când am discutat despre noul sezon nu ştiam de pandemie.
De-asta cred că marele câştig al acestui proiect, sincer, în tot ce înseamnă producţie de televiziune, este că, deşi am rulat mulţi oameni, toată lumea a purtat mască, era obsesia măştii, de la machiaj şi operator la luministul din fundul sălii, s-a luat temperatura, s-a dezinfectat, s-a păstrat distanţa, au existat culoare special amenjate şi nu a fost public pe scaune în formula clasică.
Deci noi am demonstrat că se poate, iar asta dă o speranţă în domeniu, pentru că lumea e foarte speriată”, a spus încrezător Oțil.
„Au fost triați”
Aceleași trăiri l-au încercat și pe partenerul și prietenul său, Răzvan Simion, cu atât mai mult cu cât cei doi au continuat să facă matinalul de la Antena 1 în perioada în care s-au organizat audițiile X Factor.
„La filmări am regăsit un spaţiu familiar, o parte din echipă deja cunoscută de ani de zile, dar un mediu cel puţin ciudat, având în vedere noile condiţii şi restricţii. Erau peste 10 ore de X Factor, mai pune 4 de Neaţa şi cam astea au fost două săptămâni pentru noi, începutul lui iulie.
Dar am avut şi zile mai complicate în anii trecuţi, cu durate mai mari de filmări, cu călduri mai mari, mai mulţi concurenţi, fiindcă nefiind pandemie, lucrurile decurgeau altfel.
Anul acesta, au fost triaţi, bine structuraţi în program. Iar noi cunoşteam flow-ul, pentru că totuşi, din 9 sezoane, 8 sunt ale noastre”, a declarat Simion.