Timp de 40 de zile, credincioșii țin post culinar, astfel că sunt tot mai interesați de preparate ce nu conțin produse de origine animală sau lactate. În această dimineață, în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” a fost prezentat un material în care un specialist spunea ce pot mânca oamenii în timpul postului, iar Dani Oțil a avut o reacție neașteptată la final.

Prezentatorul de la Antena 1 nu înțelege de ce oamenii țin mereu să menționeze că sunt în post, când pot ține acest lucru pentru ei.

„Eu, ca proprietar de restaurant, aș vrea să-i îndrum pe cei care vor să țină post, că una este să-l ții și alta este să arăți că-l ții. (…) Eu nu știu de ce țin oamenii neapărat să spună că țin post și că suferă în post. «Aș lua 4 burgeri, domnule ospătar, dar acum sunt în post și fac sacrificiul suprem…». Dacă ții post, ține pentru tine și pentru legătura ta cu… . Nu mai spune la toți cu cine ai mânca și cu cine ai face dragoste, care nu e soția ta. Că ăla nu e post. Ții post că vrei să o faci, nu să te autoflagelezi”, a spus Dani Oțil în ediția de azi a emisiunii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Invitata din ediția de luni a fost Anca Hâncu, medic generalist și doctor în nutriție, care a explicat cu ce putem înlocui alimentele de origine animală în postul Crăciunului. Specialistul recomandă să nu compensăm absența proteinelor cu prea mulți carbohidrați. Știința înclină balanța spre proteinele vegetale, pe care le găsim în legume, leguminoase și nuci.

„Postul este și o perioadă de reconectare emoțională, spirituală cu valorile culturale, cu valorile religioase, precum și cu tradiția. În această perioadă se exclud proteinele și grăsimile de origine animală și atunci, în mod natural, scade sațietatea și crește senzația de foame”, spune Anca Hâncu, medic generalist și doctor în nutriție.

Urmărește-ne pe Google News