Dani Oțil, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din România, revine în postura de gazdă a emisiunii „Power Couple”, care lansează cel de-al doilea sezon luni, 13 ianuarie. Nouă cupluri celebre din showbiz au acceptat provocarea vieții lor, iar telespectatorii se pot aștepta la un sezon plin de adrenalină, emoții intense și momente de neuitat.
Într-un interviu pentru CANCAN.RO, Dani Oțil a dezvăluit că acest sezon al emisiunii vine cu probe mult mai grele decât cele din primul sezon.
„A fost mai tare decât anul trecut, concurenții mai conștienți de ce o să primească și de asta am făcut probele mai grele. De asta mi s-a părut că am avut concurenți mai motivați. Anul trecut au fost câteva cupluri care au venit să scape de acasă, să scape de copii, să se mai distreze, să stea la șpriț. Noi nu avem telefoane acolo, nu îi lăsăm pe concurenți să stea pe telefoane și au ocazia să stea mai mult împreună. Ei bine, anul acesta unii ne-au mințit că au venit doar pentru asta, iar de la prima probă au luat foc. Ni s-a părut că jucăm finala campionatului mondial. Ne-au uimit câteva cupluri, foarte pașnice în viața lor de București, ne-au uimit încă de la prima probă”, a spus Dani Oțil pentru sursa mai sus-menționată.
Cine sunt concurenții de la Power Couple România, sezonul 2
Probele din cadrul emisiunii testează limitele concurenților, iar tensiunea este la cote maxime. Cele nouă perechi participante sunt formate din:
- Leonard Doroftei și soția lui, Monica
- Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore
- Giulia și Vlad Huidu
- DOC și Anca Munteanu
- Radu Bucălae și Alexandra
- Robert Tudor (magicianul) și soția lui, Elena
- Theo Zeciu și Cesima
- Diana Bulimar și Radu Dumitrache
- Andrei și Andra Stoica
„A fost o probă la care mie mi-au dat lacrimile”
Pe lângă dificultatea probelor, Dani Oțil a avut parte de momente memorabile în postura de prezentator. „Nu am avut funii, nu am avut mașini suspendate, nu am avut nimic de speriat, am avut doar doi oameni față în față, iar probele ne-au emoționat. A fost o probă la care mie mi-au dat lacrimile pentru că mi-am auzit operatorii care erau lângă mine că au început să tragă greu aer pe nas și să se smiorcăie. Nu am mai putut nici eu să mă abțin. Nu au fost probe cu grad de dificultate, nu au fost probe de speriat, nu s-a tăiat nimeni cu lama, dar au fost probe grele din punct de vedere emoțional” , a dezvăluit prezentatorul de la Antena 1.
„Am stat departe de familie mai mult de o lună. Am slăbit 4, 5 kilograme”
Dani Oțil recunoaște că a fost destul de greu să stea departe de familia sa pentru atât de mult timp. „Am stat departe de familie mai mult de o lună. Am slăbit 4, 5 kilograme, deci a fost greu, pentru că mâncarea este mult mai bună acolo. Probabil că atunci când va crește fiul meu nu va mai fi această problemă, dar acum suntem în perioada aceea în care ne este dor. După aceea nu o să mai răspundă la telefon și asta este”, a concluzionat Dani Oțil.