Pe 30 iulie, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Ceremonia a fost una extrem de emoționantă, iar cei doi s-au bucurat din plin de fiecare moment. La biserică, fiul cuplului a fost puțin agitat, astfel că la un moment dat bunica a ieșit afară cu el pentru a-l calma.

Petrecerea a fost una pe placul tututor. Peste 100 de persoane au participat la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu, care s-a desfășurat într-un loc de poveste. Într-un local superb situat pe malul lacului Buftea, la mică distanță de București, într-un splendid parc natural cu arbori seculari și grădini amenajate, cei doi s-au distrat până dimineața, alături de invitații lor.

Gabriela Prisăcariu spunea inițial că va avea o singură rochie de mireasă, însă planurile s-au schimbat pe parcurs. Soția prezentatorului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a optat pentru o a doua rochie, una în care să se poată mișca mai bine.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„Am făcut nuntă pentru mine, soția mea și pentru nași, dacă nu vă place ceva, nu mă interesează”

La un moment dat, Dani Oțil a ținut un discurs în fața tuturor celor prezenți. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a ținut să le mulțumească celor care și-au rupt din timpul lor și au acceptat să vină să petreacă alături de ei.

„Am făcut nuntă pentru mine, soția mea și pentru nași, dacă nu vă place ceva, nu mă interesează. Am trecut repede peste antreuri și pește, de ce? Pentru că totdeauna se oprește muzica la pește, de parcă trebuie să vedem toți peștele. Nu, tată… îți e foame mănânci, nu îți e foame nu mănânci. Avem și colțul tradițional acolo, pentru gomoși. Care nu mâncați fonfleuri, mă declar unul. Ieri am fost la Georgică la nuntă și nu am putut să mănânc, m-au prins doar sarmalele.

„Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit”

Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit. Vreau să le mulțumesc părinților ei că au făcut-o și au crescut-o. Puteau să nu o crească atât de mult, să arăt și eu bine în poze. Vă rog eu mult de tot photoshopați-mă, vreau să arăt și eu de dimensiuni normale. Vreau să le mulțumesc și rudelor mele”, a spus Dani Oțil.

La nuntă au fost invitate aproximativ 100 de persoane, pentru că cei doi nu și-au dorit o petrecere foarte mare. „De astăzi Dani, soțul Gabrielei. Vreau în primul rând să vă mulțumesc că ați venit în număr atât de mare. Gabriela știe că am 6 prieteni și nici ei nu sunt chiar prieteni. Unii sunt prieteni că le-am dat bani împrumut și nu mi-au dat înapoi. Nu credeam că vă strângeți atâția, sincer. Eu am crezut că vor fi 62, dar sunteți peste 100 și ceva”, a spus Dani Oțil.

Tortul a fost mult așteptat de invitați, iar acesta a fost cu trei etaje. Toată lumea a rămas fără cuvinte când au văzut cum arăta prăjitura mirilor.

Declarațiile făcute de mama lui Dani Oțil

Înainte de petrecere, mama lui Dani Oțil a stat de vorbă cu jurnaliștii și a mărturisit că abia aștepta să danseze.

„Am avut emoții, nu știu de ce sunt emotivă! Sunt în vârstă, de aceea. Merg la petrecere, cum să nu. Fără mine nu se face nimic. Vă spun, am fost mare dansatoare când am fost la facultate și acum merg mai greu și mă doare sufletul că nu pot”, a spus mama lui Dani Oțil pentru Antena Stars.

Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu au fost nașii

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au decis ca Tinu Vidaicu și Roxana Ionescu să le fie nași. Aceștia au o relație de prietenie foarte strânsă și sunt alături mereu când au nevoie.

„Am emoții, pentru că îl știu de o viață pe Dani, și asta ne-a apropiat, și asta ne-a adus și în postura asta, și m-am bucurat foarte mult pentru ei, cred că m-am bucurat mai mult pentru Gabriela, știți cum e, femeile de obicei se bucură, ea și-a dorit foarte mult”, a spus Tinu Vidaicu.

Urmărește-ne pe Google News