„Power Couple România – La bine și la greu” este un concurs de tip reality show, care dezvăluie cum funcționează relațiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu.

Cuplurile se vor confrunta cu teste extreme sau situații comice care vor scoate la iveală cât de bine se cunosc cu adevărat partenerii, câtă încredere au, de fapt, unul în celălalt și care sunt punctele tari ale relației lor, dar mai ales cele vulnerabile, anunță Antena 1 într-un comunicat oficial.

Dani Oțil, despre „Power Couple România – La bine și la greu”, emisiunea care va fi difuzată la începutul lui 2024

Dani Oțil s-a alăturat în calitate de prezentator al show-ului care va fi difuzat de Antena 1 la începutul anului viitor. „Nu mi-a luat mult timp să spun «da» propunerii de a prezenta acest format. Am văzut două probe și am acceptat să fac parte din acest proiect, pentru că sunt o fire competitivă și mi-a plăcut foarte mult acest tip de concurs complex.

Însă a existat și o parte grea a acestei decizii. Cel mai dificil a fost să iau hotărârea în raport cu colegii de la Neatza – noi suntem o familie de mai bine de 15 ani și, pentru prima oară în istorie, am intrat într-un proiect care mi-a cerut să lipsesc mai mult de o zi sau două de la Neatza.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Dar am făcut-o pentru o producție în care cred și care simt că mi se potrivește mănușă – îmi plac provocările pe care le aduce participanților și am rezistența necesară prezentatorului unei emisiuni de o asemenea magnitudine: rezist și 13 ore pe platoul de filmare”, a declarat Dani Oțil, la întoarcerea de la filmările pentru „Power Couple România”, care s-au încheiat de curând.

dani-otil-emisiune-power-couple-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Este un show despre cupluri”

„Power Couple este un format cum nu s-a mai văzut în România, cu multe elemente noi. Cuplurile sunt puse în situații incredibil de diverse – fiecare situație e total diferită de cea de ieri, iar dacă ieri ai plâns, azi poți să râzi în hohote.

Una dintre noutăți constă și în abordarea acestor probe: este un show despre cupluri, așadar, de multe ori comunicarea poate să bată partea fizică. Nu în ultimul rând, este un concurs de rezistență: cuplurile trăiesc într-o casă, într-un cerc care se strânge. Ce faci dacă rămâi alături de două cupluri pe care nu le placi?! Așadar, e totodată și un experiment social, iar asta nu s-a mai văzut în România la televizor”, a adăugat Dani Oțil.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Totul despre emisiunea „Power Couple România – La bine și la greu”

Competiția a fost prima oară difuzată în Israel în 2014, de atunci fiind adaptată în 15 țări. De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, mixul uimitor de probe va purta cuplurile printr-un roller coaster al celor intense trăiri: acesta este „Power Couple România – La bine și la greu”, concursul care îi poate face pe participanți să-și redescopere relațiile sau să-și vadă partenerii de viață într-o lumină nouă.

Reguli „Power Couple România – La bine și la greu”

Cuplurile locuiesc în aceeași casă timp de mai multe săptămâni, iar fiecare etapă a concursului are trei tipuri de probe: cele pentru femei, înaintea cărora bărbații hotărăsc ce sume de bani investesc în capacitatea partenerelor de a trece proba, cele pentru bărbați, înaintea cărora decizia investiției este luată de către jumătățile feminine ale cuplurilor, și provocările pentru perechi.

Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiți, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale și cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Eliminarea se va face în urma voturilor celorlalte cupluri, echipa care pleacă pierzând toți banii strânși până în acel moment. De cealaltă parte, perechile rămase în competiție își păstrează sumele acumulate de la o etapă la alta.

Premiul cel mare de la „Power Couple România – La bine și la greu”

Astfel, la finalul show-ului, în funcție de investițiile făcute și parcursul avut la probe, cuplul câștigător, care va fi desemnat primul „Power Couple din România”, poate obține premiul cel mare de până la 50.000 de euro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

Elye   •   29.10.2023, 14:21

Interesantă emisiune iar Dani este un om foarte frumos, ar trebui să mai facă și alte emisiuni faine...

AlexandruCraciunescu   •   23.10.2023, 13:16

Se pare ca sunt iubite emisiunile astea din care nu inveti nimic

Zhv123   •   21.10.2023, 10:32

Să vedem ce este! Succes 😊🤝🍷

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI