În ediția din 31 mai, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, o telespectatoare s-a adresat prin intermediul unui apel telefonic către îndrăgitul prezentator și l-a întrebat dacă, nu cumva, acesta își dorește un al doilea copil.
Dani Oțil a ezitat inițial, dar apoi a oferit un răspuns. „Lasă, lasă, că unul îmi ajunge. E suficient. Nu vrea să-mi imaginez ce pot face doi în casă”, a spus Dani Oțil la Antena 1.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Dani Oțil, scrisoare pentru fiul său
Când a venit pe lume fiul său, Dani Oțil i-a scris o scrisoare emoționantă pe care a publicat-o pe una dintre rețelele de socializare. Gabriela Prisăcariu a născut prin cezariană, iar rolul de mămică o face foarte fericită. „Dragul meu «Cârcel» sau «Mâini de bătrânel», nu mă apuc acum să îți scriu mult, pentru că am mai scris acum 10 ani o scrisoare și 6 milioane de români au vorbit doar despre asta o vară întreagă…
Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar suna prost amândouă și nu vreau să te fac de râs din prima zi de viață… Avem timp pentru asta. Îți las rândurile astea aici, ca peste 10, 15 ani să dai scroll juma de oră până ajungi la postare și să înțelegi starea noastră, cât de mult te-am dorit, dar și panica ce ne-a cuprins… Dar dacă părinții mei, care au muls și vaca, au terminat și facultate, s-au descurcat cu mine… Eu zic că reușim ceva. Aș vrea să fiu cu tine măcar la fel de bun cum au fost ei cu mine”, e o parte din scrisoarea lui Dani Oțil pentru fiul lui, scrisă pe Instagram.