Contactat de AFP, studioul american Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), care deține drepturile cinematografice asupra francizei „James Bond”, a refuzat să comenteze această informație ce a fost dezvăluită în cotidianul The New York Times.
Compania britanică Eon Productions, care produce filmele din seria „James Bond”, nu a răspuns solicitării transmise de AFP de a confirma sau infirma informația publicată în cotidianul citat.
Eon Productions a anunțat luni că al 25-lea film din seria „James Bond” va fi lansat în cinematografele americane pe 8 noiembrie 2019, fără să comunice niciun detaliu despre actorii din distribuția peliculei.
Potrivit The New York Times, MGM și Eon Productions, detalii despre partenerii de distribuție, datele de lansare pe plan internațional și numele regizorului și ale actorilor din distribuție „vor fi anunțate la o dată ulterioară”. Însă revenirea lui Daniel Craig în rolul James Bond este o certitudine, afirmă The New York Times, care citează două persoane înștiințate în această chestiune, dar care au acceptat să dezvăluie informația pentru cotidianul american sub protecția anonimatului, pentru a evita orice conflict cu Eon Productions și MGM.
Angajarea actorului Daniel Craig în rolul flegmaticului agent britanic a corespuns cu o creștere în popularitate a francizei „James Bond”, care a reușit să depășească pentru prima dată — cu un singur film — pragul psihologic de 1 miliard de dolari din încasări, grație lungmetrajului „Skyfall”, lansat în 2012.
Următorul film din serie, care este și cel mai recent, „Spectre” (2015), nu a reușit aceeași performanță dar s-a descurcat totuși foarte bine în box office-ul mondial, generând încasări de peste 880 de milioane de dolari, potrivit site-ului Box Office Mojo.
În vârstă de 49 de ani, Daniel Craig a lăsat cu regularitate să se înțeleagă în ultimii ani că nu mai dorește să interpreteze acest rol, spunând că nu mai vrea se joace cu Walther PPK, pistolul-fetiș al lui James Bond.
„Aș prefera să sparg un pahar și să-mi tai venele”, a declarat starul britanic înainte de lansarea filmului „Spectre”, referindu-se la perspectiva de a îl interpreta încă o dată pe celebrul agent 007, precizând totuși că era vorba despre un sentiment de moment, nu neapărat de o decizie definitivă.
„Dacă aș juca într-un alt film ‘James Bond, aș face-o doar pentru bani”, a adăugat Daniel Craig într-un interviu acordat revistei Time Out London.
Mai multe nume au circulat în presa cinematografică în ultimii doi ani în privința actorilor care ar fi putut să preia rolul James Bond de la Daniel Craig. Printre aceștia s-au numărat actorii britanici Tom Hiddleston și Idris Elba.
Citește și: Cât plătea preotul-cântăreț Cristian Pomohaci pentru o partidă de amor. Dezvăluiri șocante