În ediția 13 a emisiunii „Insula Iubirii” sezonul 7, concurentele au primit șansa de-a alege cu cine își doresc să iasă la date.
Radu Vâlcan s-a întâlnit mai întâi cu băieții și aceștia au avut ocazia să decidă cu cine se vor distra seara. Răzvan Kovacs a ales-o pe Daria, Iulian Clonț a decis să iasă cu Adriana, în timp ce Marius Moise a ales-o pe Roxana. Marius Budin a ales-o pe Denisia, în timp ce Bogdan Cîrlan a decis să iasă la date cu Oana, în ediția 13 a emisiunii „Insula Iubirii” sezonul 7.
Apoi a venit rândul concurentelor să aleagă cu cine vor să iasă în oraș, în Phuket (Thailanda).
„Dragilor, astăzi am o surpriză pentru voi și anume că o să fie alegeri pentru date, dar o să fie pentru prima dată când o să vă zic unde mergeți. O să mergeți la un templu al distracției. O să mergeși în Phuket, o să gustați din viața de noapte a Thailandei. Phuket este recunoscut pentru astfel de activități. Cine își dorește să fie prima care alege un partener?”, a zis Radu Vâlcan la Antena 1.
Prima care s-a oferit a fost Cristina Rancov, soția lui Iulian Clonț. Aceasta l-a ales pe Dan.
„Eu i-am promis de la primul date că până ce vom pleca de aici o să îl aleg și de aceea alegerea mea este Ahmed. Dar poate să refuze”, a zis Ema Oprișan.
Ahmed a glumit că o va refuza, dar apoi a decis să meargă la date cu ea. Bianca Giurcă l-a ales la date pe Alin Simoiu, spre dezamăgirea lui Bogdan Stăruială. Ana Maria Măriuță l-a ales pe Vlăduț, în timp ce Claudia a ales să se distreze cu Matei.
„Dragilor, am un anunț de făcut și anume că unul dintre voi patru, care nu ați fost aleși pentru date, va pleca acasă. Voi o să luați această decizie. O să vă las să vă consultați și să luați o decizie”, a zis Radu Vâlcan.
Concurentele au decis ca Daniel Mihai să plece acasă
„Azi dimineață ne-a spus că dacă vor fi eliminări, el și-ar dori să plece”, a fost confesiunea făcută de Claudia Florescu.
„Am simțit că nu mai avem nimic în comun, că nu mai am energia necesară de-a oferi ceea ce pot eu să ofer unei femei și atunci eram cumva inutil aici în casă. Cu siguranță băieții pot face mai mult decât eu aș putea face în acest moment”, a zis ispita Daniel Mihai, în ediția 13 a emisiunii „Insula Iubirii” sezonul 7.
„Daniel cumva simțea că o să îl eliminăm”, a fost de părere Ema Oprișan.
„Îmi pare rău că plec, băieții sunt minunați și mi-a plăcut foarte mult , dar atâta timp cât nu există interacțiune și lucrurile nu merg nu pot să dau ceva din mine cuiva căruia nu simt să fac lucrul acesta”, a mai adăugat ispita.
„Nu sunt fericit că plec”, a mai adăugat el la final.