Prieten bun cu Jean- Claude van Damme, Daniel Neacşu a fost recent cooptat în echipa celebrului actor, pe care l-a cunoscut în urmă cu doi ani, la o sală de forţă din Capitală. Deşi iniţial refuzase o ofertă de a realiza cascadorii în “Six Bullets”, producţie în care joacă actorul american, iubitul lui Beatrice Tican a acceptat rolul de gangster, el filmând, de altfel, recent, primele cadre alături de Van Damme, la Penitenciarul Jilava.
Mai mult, conform contractului pe care l-a semnat fostul boxer, el urmează ca la sfârşitul lunii noiembrie să continue filmările în Franţa, în compania actorului american. Daniel este la prima sa “aventură” ca actor, dar nu exclude ca şi pe viitor să dea curs unor oferte asemănătoare, în ciuda faptului că este cât se poate de ocupat cu afacerile, el fiind patronul unei agenţii de turism cu mai multe filiale.
“A fost prima oară când am filmat cu Van Damme. Am fost impresionat de profesionalismul său, dar şi de răbdarea cu care mi-a explicat mai multe lucruri. Ne-am cunoscut în urmă cu doi ani, iar de atunci am păstrat legătura. Recent, am semnat şi un contract pentru această peliculă. O să filmăm şi afară, undeva în Franţa. Este un film de acţiune, cu răpirea unor copii. Oricum, nu m-aş vedea niciodată jucând în vreo comedie”, a declarat Daniel Neacşu pentru Libertatea.
Beatrice Tican, bruneta lui Pepe, cea care i-a cucerit inima lui Daniel Neacşu ↑