Cuprins:
2 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru Daniel Onoriu
Decizia a fost luată pe 8 ianuarie, de Curtea de Apel, în urma procesului în care acesta a fost acuzat de nerespectarea ordinelor de protecție emise în favoarea fostei sale soții, Isabela Onoriu.
Conform legii, Daniel Onoriu trebuie să se predea autorităților în următoarele ore. Dacă refuză, va fi emis un mandat de arestare, iar polițiștii îl vor duce direct în penitenciar.
Pe lângă pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoarea, instanța a decis ca Daniel Onoriu să nu aibă voie să comunice cu fosta sa soție sau să se apropie de locuința acesteia timp de 5 ani după eliberare.
De asemenea, el are interdicție să dețină arme și să ocupe funcții publice pe durata pedepsei complementare.
Asta după ce a încălcat în repetate rânduri ordinele de protecție pe care fosta soție a lui Daniel Onoriu le-a cerut, după mai multe amenințări.
„Garantez că nu-l găsește nimeni”
Fosta avocată a familiei Onoriu, Nuță Luminița, a făcut declarații surprinzătoare, susținând că Daniel nu se va preda.
„Acum, dacă a plecat de la Curtea de Apel, se va emite mandatul de arestare către secția de poliție de care aparține el, adică, în speță Secția 5, și acesta se pune în executare.
Dar eu îți garantez că nu-l găsește nimeni. Daniel, ori se omoară, ori face ceva. Dar garantez că nu o să facă închisoare. Mai ales acum, în situația în care se află mama sa.”
Mama pilotului de raliuri se confruntă cu probleme grave de sănătate, de la sfârșitul anului trecut.
„Nu cred că va exista situația în care să se ducă el la pușcărie. Acum, se pune în executare mandatul, dacă îl vor găsi acasă, eventual. Dar nu are ce să găsească acasă, îl cunosc pe Daniel foarte bine.
Daniel nu se duce la închisoare, Daniel o să facă ceva, o să vedeți voi. Eu îl cunosc foarte bine, este atât de mândru de el, încât la pușcărie nu o să se ducă niciodată.
Nu cred că se va duce, pentru că este teama lui. Oricum, pedeapsa lui a scăzut foarte mult, de la patru ani, la doi ani, la câtă teroare a dat, i-au scăzut destul de mult”, a mai spus avocata Nuță Luminița.
Onoriu a contestat pedeapsa încă din aprilie 2024
Daniel Onoriu a încercat în repetate rânduri să evite închisoarea. În aprilie 2024, după o lună petrecută în arest preventiv și opt luni în arest la domiciliu, acesta a contestat decizia judecătorilor.
În noiembrie 2024, a cerut ridicarea controlului judiciar, susținând că își găsise un loc de muncă în Belgia, țara în care locuiește soția sa, unde intenționa să se mute.
Decizia de pe 8 ianuarie, de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, este definitivă.