La mai bine de două luni după ce s-a întors de la „Survivor România”, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, face dezvăluiri neașteptate. Invitat în ultima ediție a emisiunii online „Detectorul de minciuni”, Daniel Pavel a dezvăluit numele concurentei care l-a impresionat cel mai mult și pentru care a avut o afinitate.
„Da, sigur. Momentul iesirii Anei Porgras a fost un moment extrem de emoțional. Când am auzit în cască numele ei, buzele nu voiau să spună „Ana”.
Ana a avut și are un loc special. În momentul în care ai o medaliată de nivelul ăla, ca bărbat te impresionează etosul feminin sportiv. Pentru mine Ana la ștafetă cu Zanni era o zeiță.
Roxana Nemes, cu capacitatea de a ține niște greutăți în tensiune, și mergea ca o amazoană. Chiar am folosit termenul amazoană pentru ea. Au fost câteva care au dat pe traseu foarte mult”, a spus Daniel Pavel la „Detectorul de minciuni”.
Daniel Pavel s-a despărțit de iubita lui
Daniel Pavel, în vârstă de 44 de ani, prezentatorul de la „Survivor România”, a luat pe toată lumea prin surprindere, după ce a anunțat despărțirea de Marina, în vârstă de 27 de ani, după 7 ani de relație. Acesta o ceruse recent în căsătorie, iar cei doi plănuiau când să facă pasul cel mare.