Daniela Crudu a fost prezentă în platoul emisiunii „Acces Direct”, de la Antena 1, unde a vorbit despre relaţia sa cu fotbalistul Mihai Costea, cunoscut drept Nilă, de care s-a despărţit de curând, după aproape patru ani de relaţie.
Bruneta a fost foarte categorică în ceea ce priveşte o posibilă împăcare cu cel care a înşelat-o cu o altă femeie.
„Acum nu realizează, dar o să se dea cu capul de pereţi. Sub nicio formă nu ne împăcăm. Niciodată! Să fiu luată aşa de… N-aş putea să-l iert. Poate o să-l iert, o să-mi văd de viaţa mea. Nu o să mai accept niciodată să mă schimbe cineva. Să mă ia aşa cum sunt”, a declarat Daniela Crudu.
„El se simţea inferior. Am vrut să-i dau încredere. O să revin la prezentări, să strâng bănuţi. Eu sunt fată strângătoare. N-am cheltuit niciodată aiurea… E prea laş să-şi ceară scuze. Îmi aducea flori în ghiveci, că se simţea vinovat… Credea că sunt prea proastă. Mă aştept să apară fotografii cu el şi cu alte fete”, a mai spus asistenta de televiziune.