Daniela a povestit viața grea pe care ea și mama ei au avut-o, după ce aceasta din urmă a fost diagnosticată la doar 29 de ani cu o boală cruntă care a țintuit-o în scaunul cu rotile.
„Mi-a părut rău pentru ea, pentru că la vârsta de 29 de ani să nu poți să mergi, este foarte rău. Cine gătea? Cine spăla? Eu am făcut tot, cât am putut. Era foarte greu, făceam de toate, mă duceam și la școală. O iarnă întreagă am mers în sandale. Poate sunt mai rea de gură, dar sunt un om de caracter, și îi mulțumesc mamei mele că m-a făcut așa. Am văzut oameni abandonați în spital și mă gândeam că niciodată nu o să ajung așa, să-mi abandonez mama”, a povestit cu lacrimi în ochi Daniela.

Urmărește-ne pe Google News