Daniela Gyorfi, 53 de ani, are peste trei decenii în domeniul muzical, trecând de la muzica ușoară la disco, apoi la manele și muzică de petrecere. Artista și-a început cariera la 21 de ani, când a participat pe scena Festivalului „Trofeul Tinereții”, de la Amara. Primul premiu important l-a câștigat doi ani mai târziu, în anul 1991, la Festivalul de Muzică de la Mamaia, unde a obținut locul II, la secțiunea „interpretare”.
„Nu mi-a plăcut pictorialul din Playboy, doar deservicii am avut”
Pe lângă talentul muzical, Daniela Gyorfi s-a remarcat, pe scenă, și prin stilul vestimentar provocator și atitudinea nonconformistă, fiind supranumită de presa autohtonă „Madonna din Carpați”. Viața Danielei Gyorfi a ținut de nenumărate ori primele pagini ale tabloidelor și nu de puține ori, aceasta a fost ținta preferată a paparazzilor.
A fost și coperta Playboy, detaliu de care acum îi pare tare rău. „Am fost extrem de nemulțumită de poze, nu au făcut cinste Playboy-ului. N-a fost o greșeală a mea, eram power-flower. Deși, apoi, mulți organizatori de spectacole nu mai voiau să-și asocieze imaginea cu mine. Mi-a adus multe deservicii. Și mie nu mi-a plăcut pictorialul, a fost dezastruos. Mi-am dat seama târziu cât contează imaginea”, i-a explicat Daniela Gyorfi lui Denise Rifai în cadrul emisiunii „40 de întrebări” la Kanal D.
„Showbizul nu e ceva sigur, știu realitatea”
Cântăreața nu ar vrea ca Maria, fiica ei de 11 ani, pe care o are alături de George Tal, partenerul său din 2006, să-i calce pe urme, în privința carierei artistice. Și a dezvăluit o pasiunea a copilului ei.
„Eu mă alint că sunt o mamă comunistă. Cu tehnologia asta, e altceva, față de ceea ce am trăit noi. Maria trebuie să aibă o educație bună și să aibă principii de viață sănătoase. Vreau să fie o femeie cu o meserie, să fie independentă, să aibă prieteni, ceea ce la mine a fost un minus, pentru că eu am fost trădată de prieteni. Ce meserie aș vrea să aibă fiica mea? Să nu aibă de-a face cu showbizul. Ea învață coreeană acum! Vreau să facă o meserie care s-o împlinească, să nu fie tristă. De ce nu vreau în showbiz? Nu este ceva sigur, de perspectivă, din punctul meu de vedere. Eu știu realitatea. Uite, Maria învață coreeană, poate deveni ceva în IT, în traduceri. Eu am trăit prin multe lucruri și știu ce înseamnă showbizul”, a reacționat Daniela Gyorfi.