„E supărarea aia care nu trece, îți dorești pe cineva pe care, dacă te-ai duce la celălalt capăt al lumii, nu îl mai găsești…
Măcar în vis să-mi fi apărut să-mi spună: „Dana, sunt bine, nu mai plânge”. Plâng zi de zi. Este cineva care lipsește, un gol… Nu este ceva ce poți să uiți, să ștergi cu buretele. Fiecare ținem la părinți sau la persoanele care ne-au fost luate așa, deodată… Aștepți, îți este dor, dar eu îi mulțumesc zi de zi lui Dumnezeu că am o familie, am o meserie frumoasă, grea, dar frumoasă. Eu sufăr de depresie, dar e o depresie controlată. Eu sunt tristă, în sufletul meu, că nu mai este mama.
… Mama a fost un om special! Sunt părinți care sunt mai reci, care chiar nu-și doresc copii sau chiar copii care sunt reci cu părinții. Am fost un copil special, am înțeles de mică greutățile prin care am trecut amândouă, aveam zile în care nu mâncam, mama își împărțea mâncarea din spital,cu mine, iar lucrurile astea te leagă, nu ai cum să treci peste ele. Sunt puternică, sunt ok, o am și pe Maria, îl am și pe George.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mama mea a trăit cât a trăit, pentru că putea să moară de boală. Nu sunt un om bogat, am și eu supărările mele, dar chestia asta cu mama nu o pot uita. Eu, în sufletul meu, am o tristețe, dar încerc să trec mai departe, să-mi dau seama că așa este viața”, a declarat Daniela Gyorfy la emisiunea respectivă, potrivit spynews.ro.
Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute vedete de pe scena muzicală din România. În viața personală, Daniela Gyorfi formează un cuplu foarte unit împreună cu impresarul George Tal. Cei doi au împreună o fetiță adorabilă, pe nume Maria.
Citește și: VIDEO / Anda Adam a avut o copilărie… sălbatică: „Făceam varză salteaua părinților!”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!