În septembrie anul trecut, Daniela Gyorfi a trecut printr-o imensă tragedie. Artista și-a pierdut mama, Anica. Aceasta a murit la vârsta de 67 de ani.
La emisiunea ”Necenzurat”, de la Antena Stars, cântăreața a mărturisit că este încă marcată de drama prin care a trecut. Ea a afirmat că se simte singură, cu toate că are o familie foarte frumoasă alături de George Tal și de fetița lor.
„Am rămas singură. Nu că n-aş fi cu George, dar din neamul meu am rămas singură. Nu am fraţi, surori. Mă simt cam debusolată”, a declarat Daniela Gyorfi.
Artista regretă faptul că nu a visat-o pe mama ei.
„Speram şi eu un semn, un vis. Nimic”, a mai spus ea.