Daniela Gyorfi, celebră cântăreață din România, este invitata Biancăi Drăgușanu la „Detectorul de minciuni”, emisiune difuzată duminică, de la ora 14:00, la Kanal D2.
Artista, care se mândrește cu o activitate de treizeci de ani în showbizul românesc, a dezvăluit că încă i se mai întâmplă ca oamenii să își formeze o părere greșită despre ea.
„În general, oamenii au păreri despre persoanele publice în funcție de ceea ce văd sau cred ei că transmit acele vedete. În momentul când se întâlnesc față în față cu mine, poate unii au o impresie bună, așa cum bănuiau că sunt, sau spun că ei credeau că sunt altfel, dar și-au schimbat părerea… Sau sunt unii care nu mă plac. Trebuie să fii foarte asumat. Nu poate să te placă toată lumea…”, mărturisește Daniela Gyorfi.
„Mi-am dat seama că nu aveam nici cea mai bună voce, nu eram nici cea mai frumoasă, nici cea mai bogată”
Artista a împărtășit în studioul de la „Detectorul de minciuni” un moment cu totul special, de care își aduce aminte cu emoție uriașă și acum.
„De când am început să cânt, din 90, am fost la Festivalul de muzică de la Mamaia, la preselecție și stând acolo pe hol am auzit o voce dumnezeiască; era Laura Stoica și… m-am retras. Nici n-am participat. În 91, nu aveam o imagine sexy (…) dar mi-am dat seama că nu aveam nici cea mai bună voce, nu eram nici cea mai frumoasă, nici cea mai bogată, nici nu aveam «relații»… nu aveam nimic, dar aveam o determinare de «băteam» pe toată lumea și veneam să fiu artistită… despre asta era vorba (…) Dacă te naști cu ceva, publicul te place și ai o șansă”, a spus aceasta.
„Chiar dacă plâng două, trei zile, mă reculeg, îmi adun puterile și merg mai departe”
În vârstă de 54 de ani, artista nu a fost tot timpul extrem de puternică, însă, așa cum spune chiar vedeta, a reușit de fiecare dată să meargă mai departe.
„Chiar dacă plâng două, trei zile, mă reculeg, îmi adun puterile și merg mai departe. Educație spartană. Cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat în viață să fie dat la o parte sau să i se facă o nedreptate, dar, dacă Dumnezeu vrea și te iubește, până la urmă tot trebuie să reușești“, este de părere artista.
Daniela Gyorfi face o serie de dezvăluiri inedite, în cadrul ediției de duminica aceasta a emisiunii „Detectorul de minciuni”, așa că nu ratați un interviu cu totul special, duminică, de la ora 14:00, numai la Kanal D2.