Cântăreața a fost invitată în emisiunea lui Dan Capatos, unde a vorbit, printre altele, și despre sistemul de învățământ din România. Daniela Gyorfi este de părere că elevii sunt presați de profesori, motiv pentru care se tem să mai meargă la cursuri. Fiica ei a trecut prin același lucru, iar vedeta a încurajat-o pe Maria să facă față programului.

„Un copil nu trebuie să se ducă la școală cu frica asta. La un moment dat mi-era și mie frică, când era Maria în cei doi ani de pandemie. Venea învățătoarea «aveți de învățat», la toți părinții, zic «doamnă, greșiți, au de învățat».

Adică să te duci la școală cu frică. De aia copiii din clasa a VII-a și-au ales să nu mai facă școală, că te omoară examenele. Ce-ți place să faci?

Păi îmi place româna. Atunci învață la română, nu mai da miliarde de examene”, a mărturisit Daniela Gyorfi în emisiunea Xtra Night Show, de la Antena Stars.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Fiica Danielei Gyorfi învață la școală de stat

Cântăreața a ales să își trimită fiica la o școală de stat în Corbeanca. Maria a avut numai rezultate bune la învățătură.

„Maria este la Tamași, din Corbeanca. A terminat cu FB. Acum, într-adevăr, este altfel, are profesori la fiecare materie, dar este prea devreme să mă pronunț. Învață, este un copil cuminte. Poartă haine în alb și bleumarin, iar mie îmi convine. Elevii trebuie să se deosebească de ceilalți, îmbrăcați în hainele de stradă”, a declarat Daniela pentru ego.ro.

Artista i-a interzis fiicei sale să meargă la școală cu telefonul sau tableta. „Maria are telefon și tabletă, dar nu sunt de acord să meargă la școală cu ele. În școala ei este totul foarte bine organizat. Dacă nu pot să o duc, există un autobuz care ia copiii, îi duce, îi aduce. Este super OK școala, este de stat. Eu sunt foarte mulțumită de cum învață, dar și de directoare și de profesori. Clar, nu am nimic împotriva școlilor private, dar știu cazuri în care părinții nu au mai avut posibilități, copiii au fost dați la școala de stat și a fost nenorocire”.

Urmărește-ne pe Google News