Într-o emisiune TV Daniela Gyorfi şi mama ei povesteau despre modul în care nefericitul accident din urmă cu 30 de ani avea să le schimbe vieţile amândurora.
„Am alunecat de pe scară, voiam să șterg un tablou. Aveam o scară pe afară și m-am agățat de scară și țin minte că mi-a alunecat picioruil drept și apoi stângul și am venit în vârfurie de la picioare și m-am lovit de o bară. Nu mi-am simțit picioarele de atunci. O vecină m-a tras de picioare și i-am sosu să mă lase așa. M-am lovit la coloană la vertebră și s-a secționat măduva, dar nu în totalitate. Am avut ghinion că nu a fost doctorul Panoza lângă mine, a fost altcineva, poate mergeam acum într-un cadru, ceva. De atunci am făcut 30 de operații. Daniela s-a chinuit cu mine timp de 10 ani, zi de zi. Divorțasem de vreo patru ani. Tatpl ei a ajutat-o cu ce a putut, îi cumpăra caiete, haine. Daniela mă întorcea, ea mă spăla, ea îmi spăla scutecele, așa mică cum era ea (…) În 82 am dat în septicemie, doctorii au trimis-o pe Daniela acasă să îmi pregătească lucrurile pentru înmormântare. dar mi-am revenit, pentru Daniela. Cum puteam s-o las așa? Mă visez mergând, mă visez făcând treabă în casă, la serviciu. Sunt oameni mult mai rău decât mine, mă impresionează”; mărturisea cu lacrimi în ochi mama Danielei, la o emisiune de la Kanal D, în mai 2012.
Tot atunci, Daniela Gyorfi a povestit despre perioada în care doar ea, singură, la o vârstă extrem de fragedă, a fost nevoită să aibă grija mamei ei.
„Am avut eu grija mamei mele. Mergeam la școală, eram la „George Enescu”, la liceu, după care am stat la spital, la mama. Mama m-a învățat să gătesc, să spăl. Nu mi se pare extraordinar ce am făcut, sau foarte greu. Sunt atâția copii care au grijă de frați, de părinți. Vreo doi, trei ani a fost foarte supărată că nu poate să meargă. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiește, o iubesc și o respect. Am văzut-o în multe ipostaze dramatice. Este o femeie tânără, la 61 de ani, a luptat foatre frumos cu viața„, a povestit Daniela.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

INFO

Mama Danielei Gyorfi, Anica, în vârstă de 62 de ani, s-a stins din viaţă duminică dimineaţa, la Spitalul Clinic de Urgenţă, după ce fusese internată săptămâna trecută la terapie intensivă.
Medicii de la Spitalul de Urgenţă au descoperit că femeia suferă de cancer pulmonar galopant, care produsese metastaze şi la ficat.
Trupul neînsufleţit al Anicăi Gyorfi va fi depus la capela bisericii unde vedeta şi-a botezat fiica, în zona Boteanu.
Mama solistei va fi înmormântată marţi, la cimitirul Bellu, în cavoul cumpărat de artistă pentru familia ei.
Artista este devastată, cu atât mai mult cu cât de nenumărate ori a mărturisit cât de mult îşi iubeşte mama, de care a avut grijă în fiecare zi, de la cumplitul accident suferit în urmă cu 30 de ani, când a căzut şi a paralizat.
Citeşte şi:

  • VESTE-ŞOC! Mama Danielei Gyorfi A MURIT!
  • GEORGE TAL, DESPRE MOARTEA SOACREI SALE: „Sunt distrus!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI