Mirela Vescan

Daniela Nane, care s-a căsătorit în secret cu fostul ministru al Afacerilor Externe Adrian Cioroianu, nu este o prezență constantă la evenimentele mondene, însă atunci când își face apariția nu poate trece neobservată. Actrița este atentă la toate detaliile: ținută, coafură și machiaj. De cele mai multe ori, partea de make-up este făcută de același profesionist care o aranjează de 25 de ani.

“Machiajul de stradă diferă foarte mult de cel de scenă și asta am învățat chiar din primii mei ani în showbiz și niciodată nu am exagerat cu machiajul. Ba chiar prefer și acum, după atâția ani, un bb cream, mascara și un glos pe buze și cam asta. Relația mea cu Mirela Vescan durează de foarte mulți ani, cred că de 25. Îmi aduc aminte cu mare drag de primele lecții de machiaj pe care mi le-a dat, pentru că tot timpul aș fi avut nevoie de cineva specializat să facă asta pentru evenimente și atunci, Mirela m-a învățat să mă machiez singură, ceva foarte simplu, pentru dățile în care ea nu ar putea să facă asta”, a declarat pentru Libertatea Daniela Nane.

Daniela Nane, învățată să se machieze de Mirela Vescan: “Am trecut prin atâtea împreună, inclusiv prin trezit la două noaptea și machiat până la trei dimineața”

Mulțumită de serviciile de make-up, actrița a continuat colaborarea cu Mirela pentru proiecte importante, cele două ajungând să aibă o mulțime de amintiri împreună. Unele sesiuni i-au rămas în minte pentru că s-au desfășurat în condiții atipice. “Am trecut prin atâtea împreună, inclusiv prin trezit la două noaptea și machiat până la trei dimineața, pentru că aveam filmare… Câteva nopți la rând, m-am dus și m-a machiat noaptea la ea, după aceea, îmi aduc aminte de copertele pe care le-am făcut pentru reviste”, a completat Daniela Nane.

“De multe ori… mi se accentuează cearcănele, se pune fard pe riduri”

Trăsăturile armonioase ale Danielei Nane sunt evidențiate cu măiestrie de make-up artist cu fiecare ocazie.  Mirela Vescan a ajuns să cunoască atât de bine gusturile actriței, încât aceasta nu simte nevoia vreunei verificări. “Încrederea mea în ea este atât de mare, încât, de cele mai multe ori, nici nu mă uit în oglindă până la final. Mă întreabă unde mă duc, în ce mă îmbrac, pentru că ea trebuie să știe dacă este machiaj de film, dacă e de scenă, dacă e pur și simplu un eveniment sau… altceva. În funcție de ce port, ea va reuși să facă un machiaj potrivit și chiar mă bucur să am la final surprize. Nu sunt genul acela de persoană care la fiecare pas se uită în oglindă să vadă ce s-a mai întâmplat, dacă îi place, dacă nu îi place. Sunt convinsă că la final o să îmi placă, dacă sunt pe mâna Mirelei”, a precizat Daniela Nane.

În ceea ce privește conturarea personajelor din teatru sau film, Nane mărturisește că transformările au fost evidențiate mereu în sensul dorit și potrivit: “Bine, asta ține și de educația mea de actriță, pentru că, de foarte multe ori, poate personajul trebuie să arate într-un fel care e diferit de înfățișarea mea. Un rol în care sunt în spital, de exemplu… deci, nu trebuie să am machiaj, dimpotrivă, mi se accentuează cearcănele, se pune fard pe riduri, ca să se accentueze… Machiajul ajută foarte mult la crearea unui personaj”, a conchis actrița.


VIDEO EXCLUSIV/ Maia Morgenstern primește semne când trebuie să facă pauze de lucru. ”Trupul meu îmi spune stop”

Urmărește-ne pe Google News