„La mulţi ani tuturor. Mulţumesc pentru un 2024 uimitor. Vă doresc multă sănătate, fericire şi abia aştept să ne vedem în 2025. La mulţi, mulţi ani!”, a scris Nadia Comăneci pe rețelele de socializare.
Imaginile postate de Nadia dezvăluie o atmosferă caldă, alături de familia sa, în care s-a bucurat de momente de neuitat în noaptea de Revelion. Aceasta s-a distrat alături de cei dragi și a marcat începutul noului an cu zâmbete și voie bună.
Nadia Comăneci a fost filmată în timp ce dansa, iar imaginile au fost încărcate chiar de ea pe rețelele de socializare. De Revelion, Zeița de la Montreal a purtat o ținută strălucitoare și a petrecut alături de familia sa. În doar câteva ore de la publicare, filmarea cu Nadia Comăneci a strâns zeci de mii de vizualizări.
2024 a fost de neuitat pentru Nadia Comăneci
Anul trecut a fost unul memorabil pentru Zeița de la Montreal. Nadia Comăneci s-a numărat printre personalitățile care au purtat flacăra olimpică pe Sena, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, alături de nume sonore precum Rafael Nadal, Carl Lewis și Serena Williams.
Tot în 2024, Nadia Comăneci a decis să revină în sprijinul sportului românesc, acceptând rolul de consultant pe proiecte de înaltă performanţă la CS Dinamo. Această colaborare reprezintă un pas important pentru dezvoltarea gimnasticii de performanță în România.
Nadia Comăneci își va oferi expertiza pe parcursul noului ciclu olimpic, cu finalitate Los Angeles 2028, informează Agerpres.
„Clubul Sportiv Dinamo anunţă prin intermediul canalelor oficiale de comunicare perfectarea uneia dintre cele mai spectaculoase colaborări ale anului 2024. ‘Regina’ gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, cea mai valoroasă sportivă a României din toate timpurile, se alătură Clubului Sportiv Dinamo din postura de consultant pe proiecte de înaltă performanţă.
Personalitate de talie mondială, Nadia îşi va pune în valoare experienţa şi expertiza în noul ciclu olimpic, cu finalitate Los Angeles 2028, pe următoarele coordonate: performanţă sportivă, infrastructură, digitalizare şi metodică sportivă, prin deschiderea către tehnicieni cu o vastă experienţă”, se arată în comunicatul citat.