David Popovici, plin de umor: „Nu îmi plăcea deloc orezul, mi-a trecut repede”

David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, cei cinci ambasadori ai campaniei, au reușit să strângă, în total, 558.000 de euro.

Campania de strângere de fonduri s-a încheiat, iar David Popovici și-a amintit, pe scena Ateneului Român, de copilăria sa, ocazie cu care a dezvăluit că își dorea să devină călugăr shaolin când era mic, însă faptul că nu mânca deloc orez l-a determinat să abandoneze ideea.

„Când m-am apropiat de șase, șapte ani i-am cerut lui Moș Crăciun, cel care nu m-a dezamăgit niciodată, niște bețe de călugăr Shaolin. Ulterior am aflat că nu i-a luat mult moșului să ofere ceste unelte: a luat o mătură, a scris ceva în chineză sau japoneză și aia a fost.

A fost cadoul care mi-a plăcut mult și cel care mi-a rămas întipărit în minte, mai mult ca oricare jucărie primită vreodată. Am fost repede descurajat când am aflat că mie nu îmi plăcea deloc orezul, nu mâncam deloc pilaf. Mi-a trecut destul de repede… Mai ales că trebuia să mă tund, iar eu aveam părul mare”, și-a amintit, amuzat, campionul olimpic.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

„Mi se părea extraordinar să fiu nenea ăla care stă în picioare pe mașina de gunoi

În copilărie, David Popovici nu a visat să devină doar călugăr shaolin. Era fascinat de o meserie pe care mulți români o ocolesc.

„Înainte să fiu înotător și magician, recunosc că mi-am dorit să fiu omul din mașina aia care colectează gunoiul. Mi se părea extraordinar să faci treaba asta, să fiu nenea ăla care stă în picioare pe mașina de gunoi”, a dezvăluit David Popovici, spre deliciul celor prezenți la eveniment.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.