După ce a lansat „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, Liviu Vârciu a revenit cu „Zăpadă, Ceai și Dragoste 2: Cu puțin Noroc” și „Zăpadă, Ceai și Dragoste III: …și Noroc”. Cea de-a treia parte a filmului rulează în această perioadă în cinematografele din toată România, iar printre actorii din film se regăsește și Diana Sar.

Într-o discuție pe care a avut-o cu Libertatea, actrița ne-a vorbit atât despre cariera ei profesională, cât și despre viața privată.

Cum a ajuns să joace în filmul lui Liviu Vârciu

Libertatea: Cum ai ajuns să joci în filmul lui Liviu Vârciu? Ce ne poți spune despre rolul tău?

Diana Sar: Am fost chemată de Domnica Cîrciumaru la casting, pentru rolul Mina. Nu îl cunoșteam pe Liviu Vârciu înainte.

Eu am jucat în partea a doua și în a treia, preluând cumva ștafeta de la Raluka. Ea a interpretat același personaj în prima parte. Pe parcurs simt că personajul a devenit puțin mai dur, dar cred că din cauza situațiilor în care au fost fetele puse de-a lungul celor trei părți.

La ce să se aștepte publicul când merge la cinema să vadă „Zăpadă, Ceai și Dragoste 3”?

– La un film de comedie cu suspans, care îi face să râdă, să se relaxeze și să le povestească și celorlalți. Sunt câteva momente despre prietenie și despre gelozia în care cred că mulți dintre noi ne vom regăsi.

Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE
Recomandări
Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE
Diana SarIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Dacă te-ai putea teleporta în timp, oricând în istoria omenirii, când și de ce ai alege acea dată?

– M-aș teleporta în perioada anilor ’60-’80, pentru a merge la concerte live The Beatles și Led Zeppelin.

Referitor de titlul filmului… în ce situații consideri că ai avut noroc?

– Cred că în actorie este vorba despre muncă, talent, dar și puțin noroc, ca să ajungi la casting cu rolul potrivit pentru tine. Așa că eu consider că am avut puțin noroc de fiecare dată când am fost chemată la castingurile pentru proiectele pe care le-am luat.

Ce urmează în carieră pentru Diana Sar

– În ce alte proiecte mai ești implicată în această perioadă?

– Voi începe în curând un nou film în regia lui Iura Luncașu. Mai multe detalii voi posta curând pe pagina mea de Instagram. Pe TV nu am mai avut proiecte, nu am mai fost chemată la castinguri pentru seriale.

Ce ar trebui să știe publicul despre omul Diana Sar? Cum ești în spatele camerelor de filmat?

Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini
Recomandări
Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini

– Sunt o fire deschisă, îmi place să încerc lucruri noi, mă bucur de lucrurile mici și sunt sensibilă.

Înainte să devii actriță, ai fost fotomodel. Ce te-a făcut să te oprești la actorie și să nu revii la modelling?

– Actoria îmi hrănește mai mult sufletul, îmi oferă ocazia să explorez mai mult prin personajele pe care le interpretez. Nu am renunțat la modelling, în continuare mai am ședințe foto sau prezentări, dar am ales să rămân în țară pentru a face actorie acasă.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau
Viva.ro
Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Libertateapentrufemei.ro
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui
Adevarul.ro
Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui
Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări”
Elle.ro
Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări”
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei
Observatornews.ro
Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei
Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI