„Am avut multe oferte, dar toate au fost tentante doar financiar ori pe mine, în primul rând, mă interesează o strategie pe cale lungă de divertisment TV. Am marea şansă să nu fac televiziune pentru bani, n-am luat niciodată vreun leu de la vreo bancă, n-am nicio constrângere financiară şi asta îmi dă liniştea să aleg show-urile, formatele, cu suflet şi cu minte, nu cu foame. Şi apoi, după 12 ani de prime-time, sezon după sezon, toţi din Antenă au ajuns să-mi cunoască ticurile, hachiţele, supărările şi bucuriile. Habar n-am dacă alţii ar mai avea răbdare cu mine…”, a declarat Dan Negru pentru Adevărul.
Întrebat ce aşteptări are de la această vară şi unde pleacă în vacanţă, acesta a spus:
„Aştept să mai câştig un pariu în televiziune, cel cu „Demascarea” (n.r.- noul shoo pe care îl prezintă la Antena 1), cât despre vacanţe, încă n-am plănuit nimic. Codruţa, soţia mea, are planurile făcute, eu aflu mereu ultimul”.