Ieri, Adriana Bahmuțeanu a anunțat că s-a cununat religios cu George Restivan într-o mănăstire din Ucraina. Fosta prezentatoare TV a dezvăluit că a fost un vis împlinit pentru ea și este fericită cu alegerea pe care a avut-o.

Cununia religioasă a avut loc la Mănăstirea Bănceni din Cernăuți, Ucraina. După ce au anulat nunta, cei doi au decis mai primească încă o dată binecuvântarea unui preot. Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au mai logodit în biserică în urmă cu câteva luni.

Adriana Bahmuțeanu: „Ne doream să fim cununați la biserică”

Vedeta și-a dorit neapărat să se cunune religios cu George Restivan pentru că „ne-am dorit să nu trăim în păcat față cu Dumnezeu”, a explicat Adriana Bahmuțeanu.

„A fost foarte bine, a fost cununia religioasă. Petrecerea de nuntă o să o facem când o să reușim să găsim un numitor comun ca să-i adunăm pe toți prietenii la un loc. Deocamdată nu am reușit, dar o să vedem când o să fixăm data exactă. Aici a fost cununia religioasă pentru că noi ne-am dorit să nu trăim în păcat de față cu Dumnezeu. Ne doream să fim cununați la biserică”, a dezvăluit Adriana Bahmuțeanu, care a și explicat de ce a ales ca evenimentul să aibă loc departe de București, unde ea locuiește cu partenerul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Bunica mea era bucovineană, noi acum suntem în Bucovina și am venit să-i arăt lui George, în comuna Cornul Luncii, de unde era bunica mea, că avem rude, soldați căzuți pe front și primarul le-a făcut monument și sunt numele puse acolo.

Am venit aici pentru că mă leagă foarte multe amintiri, copilăria mea am petrecut-o în zona aceasta și de Bucovina istorică și acesta a fost motivul pentru care am vrut să venim aici pentru că din câte știu, nu se vor mai face slujbe religioase în limba română, în mânăstirile din Bucovina de Nord, Ținutul Herței pentru că nu o să se mai poată”, a mai declarat ea pentru wowbiz.ro.

„Ne mai dorim un copil! Este muncă în progres acum”

În noiembrie 2022, Adriana Bahmuțeanu a primit o veste bună din partea medicilor și, în urma analizelor pe care le-a făcut, ea a aflat că este perfect sănătoasă pentru a deveni din nou mamă. Iubitul vedetei a fost foarte încântat de rezultatul bun al investigațiilor.

„Ne mai dorim un copil! Medicul a zis că aparatul funcționează, să vină armăsarul! Deci doctorul este super, toate analizele s-au făcut și este bine totul, este muncă în progres acum”, a spus logodnicul Adrianei, într-un interviu pentru „Xtra Night Show”.

Din mariajul cu Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu e mama a doi copii, Maximus și Eduard. Și George Restivan are, dintr-o relație anterioară, un copil, care locuiește în România. De curând, el a făcut un test de paternitate și a aflat că mai are și o fiică.

Urmărește-ne pe Google News