Timp de trei zile vedeta nu a mâncat nimic, doar a băut apă. E mândră că a reușit și că a obținut o mulțime de beneficii, spune ea. „Bine v-am regăsit în cea de-a treia zi de fasting doar cu apă. Trebuie să recunosc că pentru mine e o mega realizare, pentru că până acum nu am încercat nici măcar o dată să nu mănânc o singură zi.
Este o realizare, asta a fost targetul meu, cele trei zile propuse de specialiștii în fasting, iar de mâine vor continua cu fastingul 16 cu 8, pentru că voi pleca peste alte două zile în vacanță, și chiar nu aș vrea nici să trec la a mânca trei mese pe zi, dar nici să fac varianta de fasting drastic. Drastic pentru mine că nu sunt obișnuită”, a spus Alina Pușcaș, care în următoarele zile ține dieta de 8 ore, adică 16 ore nu mănâncă nimic, iar în cele 8 are voie.
„Cred că e foarte important să vă comunic din toată această experiență a mea de o săptămână ce am simțit că s-a schimbat radical cu organismul meu. E important să începi de la fondul de la care am pornit această luptă, că nu am mai încercat niciodată. În decembrie am fost internată în spital cu o infecție destul de gravă și o inflamație puternică în zona toracelui. Am rezolvat-o cu 14 zile de antibiotic, la greu, din care 10 zile am fost numai cu perfuzii.
Eu, în acea perioadă, nu am slăbit deloc, pentru că mai mult ca sigur acele perfuzii erau făcute special și să mă ajute pe partea asta. Dar, la câteva zile după ce am scăpat de antibiotice, începusem să mă umflu foarte tare. În 2 săptămâni maxim am pus cam 5 kilograme, nu mă deranjau neapărat kilogramele, dar aveam senzația că nu mă mai pot mișca, nu îmi venea să mai merg la sală, nu aveam energie, nu aveam putere”, a mai declarat pe Instagram vedeta, care, la sfatul unui medic, a început să țină postul intermitent.
„Și s-a întâmplat ca luni să dau de cine trebuie, și anume doctorul care cu o simplitate incredibilă mi-a spus că e o soluție bună să încep să fac fasting și că am să văd ce schimbsre radicală se va întâmpla cu corpul meu imediat”, a mai adăugat ea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Cinci schimbări a observat vedeta la corpul ei, după ce a făcut fasting. Spune că inflamația pe care o avea în zona toracelui a dispărut, că are tenul mai luminos, că i-a scăzut și tensiunea. Ea a mai adăugat: „Am slăbit și 3 kilograme în 7 zile de fasting și am scăpat de pofta disperată de a mânca”.
În continuare, prezentatoarea spune că are de gând să facă fasting, o perioadă 16/8, adică timp de 16 ore nu va mânca nimic și fasting 20/4, adică 20 de ore nu va mânca nimic. „Am de gând să țin aceste tipuri de fasting, pentru că le voi combina, voi face fasting intermitent, cu fasting prelungit”, a încheiat ea.