Alina Sorescu suferă după ce fetițele locuiesc și la Alexandru Ciucu. Artista a anunțat pe 15 martie că instanța a decis în procesul ei cu Alexandru Ciucu privind fetițele pe care le au împreună. Cântăreața e nemulțumită că judecătorii au hotărât ca micuțele lor să locuiască o săptămână cu ea și următoarea cu tatăl lor, așa că ea a făcut apel.

Alina Sorescu: „Mă refer la tot este legat de procesul în care încă ne aflam”

Alina Sorescu a respectat termenii de la proces și le-a dat pe fetițe lui Alexandru Ciucu, să locuiască și la el. La întâlnire, copilele au izbucnit în plâns, refuzând să se despartă de mama lor, iar Alina Sorescu, la rândul său, nu și-a putut stăpâni lacrimile. Și în privința vacanțelor pe care obișnuiau să le facă împreună au avut loc schimbări.

Vedeta a declarat pentru Antena Stars, conform spynews.ro: „Încă nu am făcut planuri de vară, nu am finalizat complet școala mea de muzică pentru copii și vom vedea. Fetițele sunt în vacanță și vom vedea, în măsura în care vom putea în situația noastră atipică să ne plănuim ceva pentru această vară. Mă refer la tot este legat de procesul în care încă ne aflam”.

În ceea ce privește viața ei, Alina Sorescu dedică mult timp fetițelor, dar și carierei sale. „Sunt un om activ, ca orice femeie din ziua de astăzi. Despre asta este vorba să încerci să te împarți. Îmi fac timp pentru toate, trebuie să fie un timp pentru fiecare activitate. În această perioadă de vară prioritatea o vor avea fetițele”, a mai declarat vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Nu se pune problema să cedez, sunt un om echilibrat. N-am trucuri, încerc să nu fac accese de niciun fel, am grijă de alimentație, am timp să fac și mișcare, deși în ultima vreme, n-am mai avut timp să o fac ca înainte, dar cred că grija și echilibru sunt cheia în orice”, a încheiat ea.

De ce Alina Sorescu nu e de acord ca fetițele să locuiască și cu Alexandru Ciucu

Alina Sorescu nu e de acord cu decizia instanței, aceea ca fetițele să locuiască și cu tatăl. A explicat că, pentru binele lor, micuțele trebuie să rămână la ea. „Soluția pronunțată astăzi de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mamă și o săptămână la tată.

Voi lupta de această dată eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut. Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama”, a explicat Alina Sorescu pe 15 martie.

Și a continuat: „Sper ca fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în alta până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere.

Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar. Sper că judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News