În urmă cu câteva luni, Brigitte și Florin Pastramă și-au achiziționat în Dubai o locuință de 400.000 de euro. Nu vor să se mute definitiv acolo, însă au de gând să petreacă câteva luni pe an la căldură, căci acolo mereu e vremea bună.
De aceea, Brigitte Pastramă e nevoită să treacă de la viza de vizitator la cea de investitor, așa că trebuie să locuiască o perioadă acolo. „Am plecat la începutul lunii ianuarie și, din păcate, cred că o să stau până la sfârșitul lunii februarie aici. Au venit Florin și Sara și mi-au făcut o surpriză”, a spus vedeta la Antena Stars, conform fanatik.ro.
„Eu sunt într-un proces de schimbare a vizei, viza de turist în viză de investitor. Abia aseară am primit primele rezultate. Sunt alte proceduri aici ca să îți iei rezidența.
Nu ai cum să ai mașină, nu poți să faci nimic fără ID. Aici trebuie să ai permisul lor.”, a mai povestit Brigitte Pastramă.
400.000 de euro costă casa din Dubai
În decembrie, în emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars, Brigitte Pastramă a povestit, cu zâmbetul pe buze, despre mutarea în Dubai. „Nu ne mutăm chiar definitiv. Am găsit o țară unde, în momentul în care ai intrat în ea, te avertizează că, dacă ești găsit cu chestii interzise, pedeapsa e capitală. Plus de asta, este o țară în care, dacă furi, ți se taie mâna. Este o țară frumoasă, o țară binecuvântată”, a mărturisit ea, conform spynews.ro.
Acolo, ei vor locui în casa de 400.000 de euro pe care au cumpărat-o, au achitat-o 70%, iar restul de 30% la finalizarea construcției. „Eu fac niște sacrificii pentru asta. Nu mă voi muta 100%, dar decizia e luată, eu am investit deja. De un an și ceva cochetam cu chestia asta, dar nu pentru a mă muta, era așa un vis”, a mai adăugat ea.
În privința locuinței, Brigitte spune că e pe deplin mulțumită. „Este o casă de 130 de metri pătrați. Are două dormitoare, trei băi, un living, o curticică mică pentru câinele nostru.
În comparație cu casa de 400 și ceva de metri pătrați pe care o avem în Pipera, asta este o căsuță, unde poți să începi o viață, pentru că îmi doresc. Viața este mai ieftină acolo, îți spun sincer”, a mai declarat soția lui Florin Pastramă la Antena Stars.
„Am fost în Dubai în urmă cu un an. Am urmărit să achiziționez o casă. Am vrut ceva pentru mine, am vrut să am ceva al meu unde să pot evada, să scap de stres, să mă pot relaxa așa cum îmi place mie. Am avut mai multe încercări, la un moment dat m-am chinuit să recuperez avansul pe care îl dădusem pentru o locuință care nu era tocmai ok. Am apelat apoi la Mircea Brânzei, care m-a ajutat foarte mult și mi-a oferit o soluție bună. Împreună cu el am găsit o casă într-o zonă foarte bună, o casă frumoasă, așa cum îmi place mie.
Este o casă cu două dormitoare. Sinceră să fiu, am vrut cu trei, dar am băgat banii în afacerile din România. Casa din Dubai a costat vreo 400.000 de euro, eu nu am optat pentru o plată în rate, am dat 70% din sumă, urmând ca peste 5 luni să achit și restul de 30%, când primesc cheia și e gata”, a mai explicat vedeta în urmă cu aproape cinci luni, pentru Click.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!