În adolescentă, nu am avut idoli din lumea artistică. Am avut și am modele, nu idoli. Cred că atunci când ajungi să idolatrizezi pe cineva, poți să ajungi să fii chiar și irațional în anumite privințe și nu este cazul meu. (…) Cred că este mai bine să fim realiști, să ne mulțumim cu felul în care arătăm sau să muncim pentru a arăta mai bine, pentru că fiecare dintre noi avem ceva frumos, ceva numai al nostru. Pentru un tânăr alegerea unui idol poate să aibă efect negativ. Și spun asta pentru că sunt tentați să imite nu doar aspectele pozitive din viața lor.
Și acum, și la bătrânețe, mi-aș dori să semăn cu mine și nu o spun din lipsă de modestie, dar chiar dacă mi-aș dori să semăn cu Angelina Jolie, cu siguranță acest lucru nu s-ar întâmpla și, în general, nu-mi place să visez la lucruri irealizabile. Îmi doresc să îmbătrânesc frumos și să-mi accept cu normalitate vârsta și toate transformările ei. Admir mai mult loialitatea, onestitatea, puterea de muncă și profesionalismul persoanelor din jurul meu. Frumusețea trece… rămân alte calități pe care le avem sau nu”, a spus Simona Pătruleasa pentru revista Tango.
Simona Pătruleasa (38 ani) este prezentatoarea Știrilor Kanal D. În viața personală este căsătorită cu omul de afaceri, Bogdan Ivanof, cu care are împreună o fetiță, Ingrid Maria (1 an și jumătate).