Emisiunea prezentată de Mircea Badea la Antena 3 CNN, „În gura presei”, nu a fost difuzată în noaptea de 14 aprilie, așa cum era normal. Telespectatorii s-au întrebat ce s-a întâmplat, iar prezentatorul a venit cu un răspuns pe rețelele de socializare legat de absența sa de pe micul ecran. Pe 14 aprilie, emisiunea „În gura presei” a fost scoasă din grila de programe, iar Mircea Badea a explicat de ce.
„Diseară nu este emisiune pentru că atac ilegal și neprovocat”, este anunțul publicat de prezentatorul de televiziune în mediul online în cursul zilei de duminică, astfel încât publicul să nu aștepte ca show-ul să înceapă. Mircea Badea a făcut referire la atacul Iranului asupra Israelului lansat sâmbătă seară, potrivit antena3.ro.
În schimb, de la ora 21.00 până la ora 24.00 a fost difuzată emisiunea „Sinteza Zilei”, prezentată de Mihai Gâdea și Răzvan Dumitrescu.
Cum a primit Mircea Badea propunerea de a lucra în Antenă
Mircea Badea a lucrat ani buni la Antena 1, apoi a trecut la Antena 3. Într-un interviu pentru Antena Stars, prezentatorul a dezvăluit cum a primit propunerea de a intra în acest trust. Pe atunci, el prezenta matinalul la Tele 7 ABC cu Teo Trandafir, buna lui prietenă.
„Prima întâlnire cu Antena mi-o amintesc. Nu îmi aduc aminte bine foarte multe lucruri, dar asta chiar mi-o amintesc. Nu mai știu exact anul, dar eu și Teo eram la Tele 7 ABC, făceam matinal și am fost sunați de la Antena. Prima dată am crezut că e o glumă.
Ne-am dus la o primă întâlnire care nu s-a concretizat, a mai trecut o lună, poate chiar mai bine, și apoi am plecat de la Tele 7 ABC și am venit la Antena 1. Din septembrie 2004 până în zilele noastre și înainte de asta, am fost vreo 5 ani sau 6 ani. Am făcut matinal și apoi late night show. Apoi am plecat vreo trei ani și m-am întors”, a povestit Mircea Badea, conform spynews.ro.
În același interviu, prezentatorul a fost întrebat dacă face sau nu bâlbe la TV. A recunoscut că i s-a întâmplat de multe ori. „Am făcut miliarde de bâlbe. Unele sunt amendabile de CNA. Au fost atât de multe, nu am făcut decât emisiuni în direct, ore, pe zi. S-au întâmplat. Tot ce se putea întâmpla s-a întâmplat, de mai multe ori”, a mai spus Mircea Badea.