De ce love story-ul „Din alte vieți” e musai de văzut

Poate că peste câteva decenii, lungmetrajul de debut al lui Celine Song, „Din alte vieți” / „Past Lives”, va fi pus pe același raft cu „Scurtă întâlnire” / „Brief Encounter” (1945) de David Lean. Ambele filme vorbesc despre alegerile mari pe care le facem în iubire folosind povești aparent simple, cu oameni care se comportă integru. 

„Scurtă întâlnire” poate fi prins uneori la Cinemateca Română, iar „Din alte vieți” e nou și a fost lansat în sălile din România (de Bad Unicorn) la 22 septembrie. Iată de ce merită văzut.

Celine Song a pornit de la teatru

Celine Song s-a născut în Coreea de Sud în 1988 și la 12 ani a emigrat cu familia în Canada, după care s-a stabilit în SUA. S-a lansat ca dramaturg, iar o piesă de-a ei, „Endlings”, a avut premiera în 2019 la prestigiosul American Repertory Theater din Cambridge, Massachussetts. Crescând cu un tată regizor de film, s-a orientat și ea spre cinema, scriind și regizând acest prim film, inspirat din propria ei viață. 

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„Din alte vieți” a luat Premiul Publicului la Festivalul Sundance și, ulterior, a fost selecționat în competiția oficială de la Berlin, iar criticii vorbesc despre el ca despre una dintre cele mai bune producții cinematografice ale acestui an.

Ce impresionează cel mai mult la film e bogăția de viață pe care o acoperă printr-un număr minimal de scene, majoritatea fără încărcătură dramatică aparentă. 

E vorba despre întâlnirile succesive pe care le au Nora și Hae Sung, care s-au despărțit la 12 ani, când Nora a plecat spre America, s-au regăsit online 12 ani mai târziu după care, pierzându-se din nou, s-au re-regăsit (sic!) după alți șapte ani, când Nora e deja măritată. 

Viața văzută prin platitudinile ei esențiale

Este exact ce i s-a întâmplat autoarei care a trecut prin ciudata experiență a reîntâlnirii cu fostul amor din copilărie, venit la New York special pentru ea, și cu care a ieșit la restaurant, stând popândău între el și soț nu doar ca translator, ci și ca semn de carte între două versiuni ale propriului ei destin.

Song are un talent dramaturgic special, care o face să surprindă adevăruri de viață prin situații și replici dintre cele mai banale, pe care le filmează în scene nepretențios de poetice. Nimic strident în această poveste despre marile praguri, când realizăm că trebuie să renunțăm la cei care am fost și la scenarii ieșite din garanție.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Narațiunea e atât de fluidă, încât s-ar putea duce în orice direcție. Nora (Greta Lee) ar putea rămâne cu soțul (John Magaro), dar ar putea și să-l aleagă pe Hae Sung (Teo Yoo), cu care pare să aibă o alchimie mai puternică, dincolo de faptul că împart aceeași limbă.

Scenariul distilează subtil elementele esențiale ale condiției de imigrant, pe care le pune în relație cu trecutul eroilor, arătând în ce covârșitoare măsură trăim într-o limbă și cum, părăsind o țară, ne lăsăm pe noi, cei care eram înainte de plecare, nu doar în interiorul acestei limbi sau al țării, ci și în interiorul celor care ne-au iubit.

Emigrarea e un fel de moarte… 

… pe care Song o inserează în cutele conceptului coreean in-yun, care are origini budiste și care definește soarta, referindu-se la oameni care sunt meniți să se întâlnească în vieți succesive. Acesta nu e lucru pentru care să lupți ori pe care să-l cauți, explică regizoarea în interviuri. Îl primești și nu i te poți împotrivi, și atunci tot ce poți face e să găsești modalitatea prin care să te bucuri de el. 

Eroina filmului nu are de gând să comită adulter, nici Hae Sung nu vine la New York s-o răpească și nici soțul nu pare dispus să lupte pentru ea. 

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Nu pentru că niciunul dintre ei nu știe ce simte, ci pentru că sunt oameni care nu vor să facă rău și care înțeleg că marile decizii au întotdeauna o perioadă de grație

Adevărata bogăție a filmului stă între cuvinte, în privirile și tăcerile personajelor, iar Song are multă dibăcie în a-i face pe interpreți să se exprime fără glas. De pildă, privirea lui Hae Sung, care o regăsește pe Nora după 20 de ani sau privirea lui Arthur (soțul), când se simte în plus la restaurant lângă discuția în coreeană pe care n-o pricepe, dar pe care știe că trebuie s-o lase să curgă. 

Nimeni nu luptă pentru dragoste în film, dragostea vine singură și adesea nici nu știm dacă, atunci când ne îndepărtăm de un om, nu ne apropiem, de fapt, și mai mult. 

Spectatorul rămâne cu propriile întrebări și rezolvări

„Din alte vieți” are calitatea acelor filme care te cuceresc prin simplitatea cu care tratează teme de macerat într-o viață, dar are și inteligența emoțională de a declanșa la final un catharsis și de a-l face pe spectator să lucreze mai degrabă inconștient asupra propriilor teme. 

E o chestie poate nu de talent, cât de har, pe care am mai întâlnit-o, exemplul îmi vine la îndemână, în cartea pentru copii „Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane”, de Kate DiCamillo, tradusă minunat de Lavinia Braniște pentru Editura Arthur. E o poveste despre un iepure de porțelan care se rătăcește de stăpâna a cărei iubire nu putea să o aprecieze și pe care o regăsește, la capătul unor aventuri dramatice care îi dau, de fapt, capacitatea de a iubi. 

Am citit de câteva ori cartea și de fiecare dată, invariabil, m-a umflat plânsul la final, fără să înțeleg de ce. De asta am și recitit-o. 

„Din alte vieți” are și el capacitatea de a te pune în contact cu tine, nu degeaba autoarea spune că, dacă e văzut de o sală cu 50 de oameni, ar vrea ca la final să se plece cu 50 de interpretări.

Ambivalența golului și plinului

„Visezi într-o limbă pe care n-o înțeleg. E ca și cum ai fi într-un spațiu înăuntrul tău la care nu pot ajunge”, îi zice soțul Norei, care vorbește în somn în coreeană. 

Fascinată de această capacitate a golului de a conține plinul, Celine Song mai spune în interviuri că, pentru soț, Nora e ca o gogoașă pe care el o cunoaște foarte bine, dar Hae Song e gaura din mijlocul gogoașei. 

Arthur nu percepe decât identitatea Norei din America; accesul la viața ei anterioară/interioară îi e interzis chiar dacă se străduiește să învețe limba coreeană și o iubește pe Nora foarte mult. 

Toate personajele ajung să înțeleagă că singura modalitate de a trăi e să ne acceptăm zonele de umbră și faptul că avem identități distincte de-a lungul vieții, adecvate fiecărui capitol. Maturizarea se produce când ne dăm seama că trebuie să renunțăm la vechile identități.

Această relație dintre gol și plin o determină pe Song și să exprime atât uman complexitatea sentimentelor pe care de multe ori reușim cu greu să le conștientizăm. Doliul pe care îl facem după cei care am fost sau după cei pe care i-am pierdut e un sentiment greu exprimabil, deoarece regretul și bucuria sunt cu același semn, indistincte.

„N-aș găsi o exprimare mai precisă pentru a rezuma acest film decât cuvintele unui alt personaj special din cărțile pentru copii, Winnie-the-Pooh: Ce norocos sunt să am ceva de care mi-e atât de greu să mă despart”. („How lucky am I to have something that makes saying goodbye so hard”.). 

Trailer:

Urmărește-ne pe Google News