Dinu Maxer a vorbit într-un interviu pentru Antena Stars că nu și-a dorit niciodată să-și întemeieze o familie și nici nu a vrut să aibă copii, însă Deea Maxer a reușit să-l vindece.
De asemenea, puțini știu că Dinu Maxer a avut un frate care a murit la 10 ani, artistul trăind o traumă.
„Niciodată nu m-am gândit să-mi întemeiez o familie. Nici nu am vrut să am copii. Am avut un exemplu negativ după divorțul părinților mei. Un frate de-al meu la vârsta de 10 ani a fost călcat de un tramvai în București. Această suferință dublă pe mine m-a făcut să decid în acel moment că n-o să am niciodată familie.
Am avut nevoie foarte mulți ani să mă tratez. Cred că medicamentul meu se numește Deea Maxer. Deea a înțeles că dacă forțează ceva cu mine nu se va putea. Inclusiv cu al doilea copil au trecut 10 ani să mi-l doresc. Vreau să fac lucrurile atunci când mi le doresc și când îmi plac”, a declarat Dinu Maxer la Antena Stars, potrivit Spynews.
Deea și Dinu Maxer și-au anunțat ieri divorțul
„Am decis să ne încheiem căsătoria dupa 18 ani de relatie plini de iubire, fidelitate, respect si muncã depusã cot la cot în tot ceea ce am construit! Ne suntem recunoscători pentru această cãlãtorie în care am fost, pe rând, piloti! Mulțumesc, @dinumaxer!
Voi ne știți viata, ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admirație. Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim sã respectați acest moment din viața noastră.
Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și, cel mai important, pentru copiii nostri. Fiți blânzi! Dumnezeu știe drumul fiecăruia! Mulțumim, Deea și Dinu Maxer”, a scris Deea Maxer pe contul ei personal de Instagram. La scurt timp și Dinu a postat același mesaj.