În urmă cu aproximativ o lună, soția lui Dani Oțil îl aducea pe lume pe Luca Tiago. Băiețelul a schimbat complet viața părinților săi, iar bucuria este imensă acum în familia lor. Fiecare zi pentru ei este o noutate și se descurcă minunat cu cel mic.

Zilele trecute, Dani Oțil și-a făcut apariția în platoul emisiunii cu un cărucior pe care îl plimba, iar în interior se afla un bebeluș de jucărie. Așa cum obișnuiește să amuze telespectatorii cu glumele sale, prezentatorul TV a explicat de unde are păpușa, pe care a numit-o Bulișor. La final, Dani Oțil a declarat că nu își mai dorește încă un copil.

„Acum ceva timp am primit de la o prietenă de-a emisiunii, prin intermediul Ruxandrei Luca, o păpușă ce imită greutatea și morfologia unui copil de câteva luni.

Am făcut calculele, Ruxandra Luca (n.r. – bloggeriță parenting) a fost gravidă și lăuza trei sferturi din viață sa.

Bulișor (n.r. – păpușă) a venit la Neatza, am pus două poze pe Instagram și atunci mi s-a spus că îmi stă atât de bine, încât a rămas soția gravidă.

Așa se întâmplă când te uiți la ovarele altuia. Pe al doilea nu-l fac”, a declarat amuzat de situație, Dani Oțil, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Dani Oțil, scrisoare pentru fiul său

Când a venit pe lume fiul său, Dani Oțil i-a scris o scrisoare emoționantă pe care a publicat-o pe una dintre rețelele de socializare. Gabriela Prisăcariu a născut prin cezariană, iar rolul de mămică o face foarte fericită.

„Dragul meu «Cârcel» sau «Mâini de bătrânel», nu mă apuc acum să îți scriu mult, pentru că am mai scris acum 10 ani o scrisoare și 6 milioane de români au vorbit doar despre asta o vară întreagă…

Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar suna prost amândouă și nu vreau să te fac de râs din prima zi de viață… Avem timp pentru asta.

Îți las rândurile astea aici, ca peste 10, 15 ani să dai scroll juma de oră până ajungi la postare și să înțelegi starea noastră, cât de mult te-am dorit, dar și panica ce ne-a cuprins…

Dar dacă părinții mei, care au muls și vaca, au terminat și facultate, s-au descurcat cu mine… Eu zic că reușim ceva. Aș vrea să fiu cu tine măcar la fel de bun cum au fost ei cu mine”, e o parte din scrisoarea lui Dani Oțil pentru fiul lui, scrisă pe Instagram.

Urmărește-ne pe Google News