Plecată de foarte mulți ani în Dubai, Ramona Gabor a reușit să își facă o carieră acolo. În urmă cu ceva timp, Ramona mărturisea că vrea să se mute alături de sora sa mai mare, Monica Gabor, în America. Însă a revenit asupra deciziei și s-a întors în Dubai.
Ramona Gabor a explicat, pentru okmagazine.ro, de ce a hotârît să revină în Dubai.
„Da, planul meu iniţial era să fac o schimbare în viaţa mea şi să am parte de un nou început în Los Angeles, pentru că am familie acolo, o am pe Monica. Şi am crezut că era timpul pentru o schimbare, dar am întâmpinat câteva obstacole şi mi-am dat seama că sistemul e atât de diferit şi că trebuia să o iau efectiv de la zero.
Iar eu am construit atât de mult aici, în Dubai, relaţii, conexiuni, prietenii, afaceri şi am realizat că nu are rost să încep ca un nou-născut într-o ţară în care legile sunt diferite, când deja am o viaţă minunată aici. Aşa că m-am întors în Dubai”, a spus Ramona Gabor.
„Aici e mult mai uşor. Costă destul de mult, dar nu e un proces sinuos, trebuie să ai un avocat care îţi face toate actele. Acolo este foarte diferit şi greu, dacă nu eşti rezident. Trebuie să te încadrezi în anumite reguli mult mai stricte. Aici ştiu mersul, ştiu la ce uşă să bat, acolo e totul nou”, a adăugat ea.
Vedeta a vorbit și despre cum este viața în Dubai:
„Depinde de stilul de viaţă pe care îl ai. Dacă vrei să îţi închiriezi singur o casă decentă, doar chiria ar fi peste 2.000 euro, cheltuielile cam la fel, deci vreo 4.000 de euro ca să ai un trai bun, decent. Viaţa e scumpă”.
Ramona Gabor și-a cumpărat un apartament în Dubai, însă nu știe dacă va locui acolo sau îl va închiria.
„De fapt, apartamentul l-am achiziţionat pentru a avea o proprietate în Dubai, pentru că îmi place mult acest oraş şi orice întorsătură ar lua viaţa mea, să am un loc în care să mă întorc. Iubesc Dubaiul! Este mai mult o investiţie, nu ştiu dacă voi locui sau îl voi închiria. E un fel de apart-hotel, complet mobilat şi cu toate facilităţile. Se află la cinci minute de Dubai Marina şi l-am cumpărat pentru că va fi aproape şi de expoziţia Dubai 2020, cea mai mare din lume şi mi s-a părut ok ca investiţie”, a precizat ea.
Citește și:
Cine este Octavian Ursu, românul care a devenit primarul orașului german Görlitz | GALERIE FOTO