„America Express” e difuzată de obicei în zilele de duminică, luni, marți și miercuri, de la 20.30, la Antena 1. Diseară, pe micul ecran, emisiunea nu revine cu o nouă ediție, căci programul este altul, având în vedere meciul România – Elveția.

Pe Antena 1, de la 20.25, va fi difuzată o ediție specială a emisiunii „iRoast”, în care Florin Răducioiu, Helmuth Duckadam, Florin Gardoş şi Ion Crăciunescu sunt invitați speciali. Ulterior, de la ora 21.25, la Antena 1 e difuzat programul special „Studio Fotbal”.

De la 21.45 începe meciul România – Elveția, unde imnul țării noastre va fi interpretat de Andra. „Fotbalul are incredibila putere de a ne umple de energie, de speranță, de a ne face să visăm cu toții același vis. Sunt foarte fericită pentru că tricolorii au reușit să se califice la Campionatul European, au făcut fericiți milioane de români pasionați de fotbal! Si sunt foarte bucuroasă că voi fi alături de ei și de o țară întreagă la meciul cu Elveția, când împreună vom cânta imnul României”, a declarat celebra cântăreață.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

„America Express” revine miercuri la Antena 1

Aseară, la „America Express”, cuplul Iulia Albu – Mike a triumfat la un joc de amuletă spectaculos, desfășurat la înălțime. Tot în ediția de aseară s-au bucurat de victorie Ada și Tony Galeș – ele au câștigat imunitatea a doua a etapei, care le pune la adăpost înaintea cursei pentru ultima șansă, din ediția reality show-ului de miercuri, de la 20:30.

După un joc de amuletă câștigat de Iulia Albu și Mike, echipele au pornit în cursa pentru cea de-a doua imunitate. Întrecerea i-a purtat pe concurenți prin misiuni creative, dar și prin probe extrem de solicitante fizic, echipele repetând planul de evacuare al unui oraș în caz de cutremur. La final, imunitatea mică a etapei a fost obținută de Ada și Tony Galeș.

ada-si-tony-au-luat-imunitateaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Așadar, mâine seară, de la 20:30, urmează un careu tensionat – concurenții așteaptă să afle care sunt echipele care au ajuns pe ultimele două locuri la Irina Fodor și care astfel vor pleca în cursa pentru ultima șansă. Nu în ultimul rând, urmează votul celei de-a treia echipe, când orice strategie poate fi dată peste cap. Seara nu va fi lipsită de surprize încă de la început – un anunț făcut de Irina va afecta clasamentul final al etapei înainte de cursa eliminatorie.

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School
Recomandări
Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

În plus, momentul votului devine din ce în ce mai apăsător, pe măsură ce numărul echipelor strânse la careu scade. Cine se va întrece pentru ultima șansă de a rămâne pe Drumul Soarelui și ce verdict va aduce cufărul deschis de Irina telespectatorii vor descoperi în ediția „America Express” difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY mâine, de la 20:30.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)

valeria2929 23.11.2023, 20:17

Îmi place emisiunea aceasta

Andrissima 23.11.2023, 18:27

O emisiune foarte frumoasa! :)

chiruleonard 22.11.2023, 23:02

Imi place emisiunea. Mult succes concurentilor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.