Unul dintre ele, ar fi fost să șteargă toate pozele din mediul virtual, în care apare alături de tatăl fetiței sale. Vedeta a explicat, de ce nu a făcut asta, deși i-a fost foarte greu.

„Nu de puține ori am zâmbit la amintirile din anii trecuți cu care mă surprinde Facebook-ul. Însă în ultimul an, aproape fiecare poză era un cuțit în inimă. Indiferent că eram singură sau cu familia, îmi aminteam acele timpuri și involuntar îmi dădeau lacrimile.

Prietenii mi-au spus să mă apuc să șterg acele poze, pentru a mă scuti de această “suferința”. Se pare că există și o aplicație pentru asta. O aplicație care îți scoate persoanele nedorite din pozele de pe on-line și de pe telefon. Insă eu am ales să mă vindec”, a scris Ioana Ginghină, potrivit Spynews.

„Ei bine, da, am avut dreptate, căci în ultimul timp pot să privesc acele poze și să zâmbesc, ba mai mult să mă bucur că nu le-am șters și că au rămas acolo să-mi amintească de vremuri frumoase și calde care la acel moment m-au făcut fericită.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Mă bucur că nu am șters nicio poză, nici de pe Facebook și nici din telefon. Acum pot să mă bucur în continuare de ele, să-mi spun : “Ce frumoasă este viața ta, Ioana!”, a încheiat Ioana. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News