Gloria și Andrew au moștenit pasiunea pentru muzică de la mama lor și au un talent fenomenal. Cu toate acestea, copiii Ozanei Barabancea nu doresc să apară la TV sau să fie în centrul atenției. Artista, care face parte din juriul „Te cunosc de undeva!”, le respectă dorința acestora și evită să îi expună prea mult pe rețelele de socializare.

„Sunt cartea mea de vizită! Evită să fie vedete, deși sunt artiști”

Prezentă la concertul caritabil „Împreună pentru Ana Mardare”, unde s-au strâns fonduri pentru artista care duce o bătălia grea cu o boală dureroasă, cancerul, soprana a vorbit pentru ego.ro despre cei doi copii ai săi. Gloria nu își dorește să apară în mediul online, astfel că Ozana ține cont de dorința fiicei.

„Eu mă topesc după ei, dar lângă regulile mele! Sunt lucruri pe care nu le negociem, dar sunt și lucruri unde, recunosc, se vede că sunt topită după ei! Mă bucur pentru că au crescut frumos. Sunt cartea mea de vizită! Evită să fie vedete, deși sunt artiști. Eu încerc să respect treaba aceasta, dar nu reușesc de fiecare dată!

O mai postam pe fata mea din când în când. Ieșea scandal mare când vedea că o postez! Îmi zicea: «Ce faci? Unde mă postezi?». Îi explicam: «Mă mândresc cu tine!». Îmi spunea: «Nu! Lasă-mă în pace!». În fond, au și ei personalitatea lor, pretențiile lor, trebuie să le respect intimitatea până la urmă!”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„Sunt copii care știu să își apere punctul de vedere, au vorbele la ei”

Deși sunt doi copii extrovertiți, Andrew și Gloria nu își doresc o carieră în televiziune și nu au fost niciodată atrași de ideea de a apărea pe micul ecran. Ozana Barabancea a mărturisit că uneori mai are discuții cu cei doi, însă puterea exemplului contează în familia lor.

„Nu, exclus! (n.r. – să apară la TV) Sunt copii care știu să își apere punctul de vedere, au vorbele la ei, sunt fermi pe ceea ce exprimă, dar nu vor televiziune! Nu pot să dau din casă, să spun regulile, asta e clar! (n.r. – nu își dezvăluie regulile de mamă) Pot să zic doar că sunt foarte mândră de ei! Îți mai spun că puterea exemplului contează!

Nu vreau să îi bat la cap, dar le mai arunc câte o pastilă. Îmi spunea fiul meu că nu vrea să meargă la examen. I-am zis: «De ce nu? Du-te la examen!». Mi-a zis că nu se duce, iar a doua zi îmi zice: «Mama, am fost! Am luat 10!». Aha! Atunci au început înjurăturile. (râde) I-am zis: «Ce spuneai tu ieri? Că nu mergi?»”

Ozana Barabancea a aflat prin ce calvar au trecut copiii ei la facultate

După divorțul de Sorin Terinte, Ozana Barabancea a fost nevoită să își crească singură cei doi copii. Întotdeauna, artista, care face parte din juriul de la „Te cunosc de undeva!”, a vorbit cu multă mândrie despre Gloria și Andrew. Recent, soprana a dezvăluit că cei doi copii ai săi au fost supuși mai multor umilințe din partea profesorilor la facultate.

„Sunt profesori care le dau în cap și au fost. Eu nu am fost niciodată să zgârii pe la ușă. Eu am aflat târziu că au fost profesori care au umilit-o pe fiica mea. Fiul meu era mai direct, îmi spunea. Băieții sunt altfel. Fiica mea a fost mai orgolioasă. Și acum sunt profesori care încearcă să-i minimizeze”, a povestit Ozana Barabancea, pentru Unica.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News